kanald.ro
Vedete
Vali Vijelie, gafă uriașă după concertul întrerupt de poliție la mare! A declarat în direct că a stat la „șpriț” cu șeful poliției
Vali Vijelie a ajuns în atenția presei după ce concertul pe care îl susținea într-o stațiune turistică de pe litoral a fost întreruptă de polițiștii care l-ar fi amendat. Însă artistul a negat cele spuse de oamenii legii.
Vali Vijelie a făcut o gafă imensă când a spus în cadrul unei emisiuni, în direct, că el nu a fost amendat așa cum s-a zvonit în presă. Ba mai mult, a declarat el, reprezentanții poliției s-ar fi distrat pe muzica lui la petrecere.
Citeste si: Vali Vijelie, dezvăluiri despre concertul de pe litoral: ”Șeful poliției era cu mine, beam un șpriț”
Scandalul în care este implicat Vali Vijelie a pornit după ce a cântat într-o stațiune turistică de pe litoralul românesc și unde s-au adunat mai mulți oameni decât este permis prin lege. În presă s-a scris că oamenii legii au fost duri atât cu cei care au organizat evenimentul, cât și cu Vali Vijelie, însă artistul a negat acest lucru. Vali Vijelie a declarat că nu a fost amendat de poliție, ba din contră, a stat la șpriț cu șeful poliției.
Citeste si: VIDEO – Vali Vijelie, la șpriț cu un șef din Poliție. Gafa incredibilă a manelistului
Astfel, s-a aflat că cel care ar fi stat la șpriț cu artisul este șeful adjunct al poliției din Năvodari. Acest lucru s-a aflat după ce oamenii legii au pornit o anchetă pentru a afla dacă spusele manelistului sunt adevărate sau nu.
„A venit multa lume, a venit si politia. Nu ne-a amendat, au dansat si ei cu noi, dar isi faceau datoria si i-au pus pe oameni sa respecte distanta”, a declarat Vali Vijelie.
Concertul lui Vali Vijelie, întrerupt de girofarele poliției
Pentru că petrecerea depășise orele impuse de autorități, oamenii legii au intervenit și i-au împrăștiat pe petrecăreți cu girofarele zgomotoase. Pățania l-a amuzat teribil pe artist care a spus că el s-a bucurat că oamenii au venit să-l vadă și nu s-a mai gândit la regulile impuse de autorități în contextul pandemiei.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
După declarația sa care a stârnit din nou un val de revoltă la adresa Poliției Române, Vali Vijelie a declarat că a glumit. Însă reprezentanții poliției nu glumesc și au demarat o anchetă în privința șefului poliției din Năvodari.
„Interpretul muzical a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, pentru tulburarea liniștii locatarilor prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, Cristina Gavriloaie, potrivit EVZ.
În privința „șefului din poliție” cu care manelistul ar fi chefuit la terasă, ”la nivelul IPJ Constanța au fost demarate verificări cu privire la aspectele semnalate în spațiul public”.