kanald.ro
Vedete
Vasile Muraru nu poate respecta promisiunea pe care a făcut-o după ce Alexandru Arșinel a murit! Ce se întâmplă la 6 luni de la decesul regretatului actor
Au trecut aproape 5 luni de când Alexandru Arșinel a murit. Ce se întâmplă acum cu promisiunea pe care Vasile Muraru a făcut-o după decesul actorului?
Alexandru Arșinel a trecut în neființă pe data de 29 septembrie, după o grea luptă cu problemele de sănătate. Atunci când s-a stins din viață, mulți dintre colegii de breaslă ai regretatului actor au făcut numeroase promisiuni, mai precis că doresc să ducă numele maestrului mai departe, pentru a nu fi uitat de către cei ce l-au îndrăgit și l-au apreciat pentru activitatea profesională.
Printre cei ce au promis că vor organiza un eveniment în memoria lui Arșinel a fost chiar și Vasile Muraru, însă acest lucru pare că nu se va întâmpla în viitorul apropiat, mai ales că familia maestrului susține că nu a fost contactată de nimeni pentru organizarea
„Ne gândim să organizăm mai multe evenimente în memoria lui. Pentru noi a însemnat foarte mult, am mai spus-o. Ca și pentru acest teatru pe care l-a condus exemplar. Ne va lipsi enorm. Ne-a bucurat și pe noi, colegii lui, dar și pe spectatori, de fiecare dată. Alexandru Arșinel e acum sus, în cer, alături de doamna Stela Popescu, și de alții, și-i bucură pe îngeri. Sper să aibă grijă și de noi, cei rămași pe pământ!’
, a declarat la vremea aceea Vasile Muraru, pentru Impact.ro.Familia lui Alexandru Arșinel se pregătește de parastas
Nu cu mult timp în urmă, fiul lui Alexandru Arșinel, Cristian, a făcut o serie de declarații despre parastasul tatălui, precizând că este așteptat orice dorește să fie prezent.
Citește și: Care a fost relația dintre Alexandru Arșinel și Stela Popescu, colega lui de scenă
De asemenea, tânărul a mai spus că niciun reprezentat al Teatrului de Revistă nu a luat legătura cu familia regretatului maestru pentru comemorare.
"Nu ne-a mai căutat nimeni. Nu am demarat nimic în acest sens. În martie îi vom face parastasul de șase luni, e așteptat să vină oricine dorește.", a mărturisit fiul lui Alexandru Arșinel, pentru impact.ro .
Alexandru Arșinel