kanald.ro
Vedete
Vedetele au dat tot din casă! Care sunt cele mai arzătoare dorințe și ce planuri și-au făcut pentru 2025! Am aflat cine dă lovitura în afaceri și cine lucrează intens în familie | EXCLUSIV
Anul 2025 a început și deja am ajuns aproape de finalul lunii ianuarie, așa că a venit momentul ca vedetele să ne spună ce planuri și-au făcut și care sunt cele mai mari dorințe pentru următoarele 12 luni!
Când vine vorba de noul an, toți ne sfătuiesc să ne setăm corect obiectivele, să facem pași spre dezvoltare și spre ceea ce ne dorim să obținem în anul ce tocmai a început. Nici vedetele nu fac excepție și de cele mai multe ori chiar ne surprind cu planurile pe care le au pentru cele 12 luni calendaristice.
De această dată, în exclusivitate pentru WOWbiz.ro, ne-au dezvăluit care sunt cele mai mari dorințe pentru 2025, dar și ce vor să realizeze pe plan personal și profesional. Saveta Bogdan și Elena Merișoreanu, Sânziana Buruiană și Mihai Trăistariu sunt vedetele care și-au deschis sufletul, au dat cărțile pe față și au spus tot ce vor și ce nu vor de la 2025.
Dacă pentru unii sănătatea este cea mai importantă, pentru alții 2025 ar putea fi anul în care dau lovitura în afaceri așa că haideți să vedem cum arată listele de dorințe ale vedetelor!
Saveta Bogdan
Saveta Bogdan, recunoscătoare la început de an
În 2025, îndrăgita interpretă de muzică populară își dorește două lucruri: să organizeze festivalul său în localitatea natală și să reușească să plece în America, la fiica ei. Artista merge an de an peste Ocean și vrea să respecte tradiția și în 2025.
„Îmi fac festivalul la Sângeorz Băi, la mine de acolo de unde sunt eu. Este cea de-a opta ediție a Festivalului Saveta Bogdan. Vreau să plec la fata în America neapărat, acum cât mai rezist și eu cu avionul.
Deocamdată sunt bine, nu am probleme nici cu tensiunea nici cu nimic, dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt sănătoasă și că nu am niciun fel de problemă, că nu am fost internată niciodată în spital, decât când am născut-o pe Cătălina, atât. Eu nu știu ce e aia spital, Dumnezeu mi-a dat o viață sănătoasă și pentru asta îi mulțumesc lui Dumnezeu”, ne-a dezvăluit Saveta Bogdan.
Sânziana Buruiană
Sânziana Buruiană, planuri mari în carieră și în familie
Vedeta TV a început anul cu petreceri și multă bucurie, mai ales că recent a fost și ziua fiicei sale, Izabela Zuluf. Pentru 2025, Sânziana buruiană lucrează intens la carieră și ne-a mărturisit că plănuiește inclusiv o revenire pe micul ecran, dacă totul iese bine.
„Anul 2025 l-am început cu petreceri, cu voie bună și să sperăm că o să avem multe proiecte frumoase anul acesta. Îmi doresc să am o emisiune de copii, pe un post muzical și acum sper să putem face ceva frumos împreună și eu și fetițele”, a mărturisit Sânziana Buruiană.
Elena Merișoreanu spune ce își dorește de la 2025
În vârstă de 77 de ani, Elena Merișoreanu are dorințe mai mult pentru cei tineri și mai puțin pentru ea. Cunoscuta interpretă de muzică populară ar vrea ca noul an să aducă o viață mai bună pentru toți cei tineri, să vină cu pace în lume și cu mai puține probleme.
„Îmi doresc doar să fie pace, liniște și să se bucure mai ales tineretul de viață această care deja estre destul de grea și de tulbure.
Nu îmi doresc decât să fie pace și liniște în țară și să dea Dumnezeu să se bucure tinerii de zile frumoase”, ne-a spus Elena Merișoreanu.
Mihai Trăistariu
Mihai Trăistariu vrea să dea lovitura în afaceri
Anul acesta Mihai Trăistariu vrea să dea lovitura în afaceri la malul mării. Artistul a achiziționat încă de anul trecut un nou apartament la Mamaia, iar cu acesta vrea să se extindă și în zona proprietăților de lux de închiriat.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Este un apartament de cinci stele, într-un complex amenajat pe sprânceană, după cum ne-a dezvăluit chiar artistul.
„Vreau să scot două melodii de muzică populară în duet cu un interpret din Iași, încep să le promovez, mai lucrez la un album de petrecere pe care aș vrea să-l scot anul acesta. Este un album cu miză de petrecere, de dans, hore, sârbe pentru nuntă, pentru botez.
Vreau să îmi inaugurez și cel de-al optulea apartament de la Mamaia, l-am cumpărat anul trecut. Este un apartament de cinci stele, să vedem cum merge și așa ceva. Am un pic emoții pentru că este greu să vinzi cinci stele, dar este într-un complex foarte fain și anul acesta mă ocup și de asta.
Am foarte multe concerte internaționale anul acesta, pe lângă cele românești, pentru străini. O să merg și în Norvegia, în Malta și în Spania, tot datorită Eurovisionului care mi-a schimbat viața pentru că sunt concerte făcute de organizații Eurovision și atunci eu tot timpul sunt acolo văzut bine și în prim plan și mă cheamă. În noiembrie am fost și în Germania”, a spus Mihai Trăistariu, pentru WOWbiz.ro.
Ai informații care pot deveni o știre? Intră în contact cu reporterii noștri pe adresa de mail [email protected]!