
kanald.ro
Amalia, Cornelia și Daniela Semeniuc
Evenimente
Amalia, una dintre cele trei surori implicate în accidentul grav din Suceava, a decedat.
Durere cumplită în familia Danielei, femeia de 51 de ani care a murit pe „Drumul Morții” din Suceava, după ce un TIR i-a spulberat mașina. În autoturism se aflau, în momentul impactului, și cele trei fiice ale sale. La câteva zile după incident, Cornelia, fata de 15 ani, a decedat.
Astăzi, un nou anunț sfâșietor a fost făcut. S-a stins și Amalia, fiica cea mare a femeii decedate. În vârstă de 21 de ani, tânăra a fost internată pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgență „Sf.
Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, Amalia nu a mai putut fi salvată. Organismul ei a cedat, la două săptămâni după accidentul care i-a răpit mama și una dintre surori.
„În ciuda eforturilor susținute și dedicate ale echipei medicale multidisciplinare, gravitatea leziunilor cerebrale suferite a fost incompatibilă cu supraviețuirea. Întreg colectivul Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava transmite sincere condoleanțe și este alături de familia greu încercată în aceste momente de durere”,
au transmis reprezentanții spitalului.Amalia, tânăra moartă în Suceava
Apropiații familiei îndoliate sunt devastați. Daniela și două dintre cele trei fiice ale sale și-au pierdut viața, după ce un TIR le-a spulberat mașina în dimineața zilei de 15 septembrie. Tabita, fiica de 17 ani a femeii, este singura care a supraviețuit.
Pe rețelele de socializare, cei care le-au cunoscut și-au prezentat regretul cu privire la trecerea lor în neființă.
Citeste si: Ninge în România! Unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură, de -6,4 grade Celsius- kanald.ro
„Durerea unei familii greu încercate. În doar două săptămâni, familia Semeniuc a trăit ceea ce nimeni nu ar trebui să trăiască vreodată.
Un accident rutier le-a schimbat destinul pentru totdeauna… Mama a plecat la ceruri pe loc, lăsând un gol imens în sufletele celor dragi. La scurt timp, i-a urmat fiica Cornelia, iar astăzi, încă o rană s-a deschis și fiica Amalia a părăsit această lume. Trei suflete curate, stinse prea devreme, lăsând în urmă o tăcere sfâșietoare și o familie zdrobită de durere. Cuvintele sunt prea mici pentru a cuprinde tragedia și lacrimile nu pot alina o asemenea pierdere. Dumnezeu să le așeze sufletele în lumina și pacea Sa veșnică, iar celor rămași să le dea putere să poarte această cruce grea”, este mesajul transmis de unul dintre apropiații familiei, pe Facebook.