Vești bune pentru români! Tichetele de masă urmează să crească! La ce valoare ar ajunge

Vești bune pentru numeroși români. Tichetele de masă ar urma să crească, potrivit unui proiect de lege realizat de mai mulți deputați.

Distribuie pe:

Autor: A.I.

Proiectul prevede creşterea valorii bonurilor de masă cu suma de 5 lei. Astfel, dacă acum un tichet de masă valorează 15 lei, de anul viitor acesta ar crește la 20 de lei. Momentan, proiectul intră în dezbaterea Senatului, iar după aceea va fi votat în Camera Deputaţilor. Dacă acest for va vota pentru, românii se vor putea bucura de această creștere.

În România, peste 2.100.000 de români primesc bonuri de masă. Cu toate acestea, România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană privind valoarea unui tichet de masă, care valorează, în prezent, 3,21 euro. În Belgia, spre exemplu, un tichet de masă valorează 8 euro, iar în Grecia 6 euro.

Legea privind modificarea valorii tichetelor de masă, prin care acestea au ajuns la suma de maximum 15 lei, faţă de 9,57 lei cât era în trecut, a fost promulgată, de preşedintele Klaus Iohannis la sfârșitul lui 2016.

Legea a fost iniţiată de parlamentari, din PSD, PNL, UDMR şi din grupul minorităţilor. În forma iniţială, proiectul prevedea o creştere a valorii nominale a tichetelor de masă la 12 lei, însă comisiile din Camera Deputaţilor au adoptat un amendament potrivit cărora suma maximă devenea 15 lei. Amendamentul a fost propus de către deputatul PNL Andreea Paul.

”Este o iniţiativă prin care se propunea posibilitatea de a se mări (valoarea tichetelor de masă - n.r.) (...), rămânând valoarea actuală în vigoare, şi doar posibilitatea angajatorului de a mări aceste tichete, valoarea acestor tichete să poată fi avută în vedere ca şi opţiune”, declara preşedintele Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor, Adrian Solomon.

 


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate