WowNews logo WOWnews
Stories

Actualitate

Victor Ciutacu acuză un fost deputat de hărțuire! Jurnalistul face primele declarații, după ce a anunțat că va depune plângere penală împotriva bărbatului care i-a făcut public numărul de telefon și i-a îndemnat pe internauți să-l „felicite”: „M-am trezit

Victor Ciutacu a fost victima hărțuirilor și amenințărilor telefonice, după ce un fost deputat i-a publicat numărul de telefon pe Facebook. Celebrul jurnalist a făcut o serie de dezvăluiri, ÎN EXCLUSIVITATE pentru WOWbiz.ro și a spus ce măsuri legale vrea să ia pentru a rezolva această problemă.

În cursul nopții dinspre luni spre marți, jurnalistul Victor Ciutacu s-a trezit cu numeroase apeluri telefonice și mesaje de la diferite persoane necunoscute, toate acestea fiind primite pe numărul personal de telefon. Totul ar fi început la scurt timp după ce a ieșit din emisiune, când fostul deputat Dumitru Viorel Focșa i-a făcut public numărul personal de telefon, printr-o postare pe Facebook.

Marți, Victor Ciutacu a decis să depună plângere penală împotriva fostului deputat, pentru amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și incitarea la ură sau discriminare, după cum a dezvăluit chiar jurnalistul pentru WOWbiz.ro. 

Citeste si: Zeci de urmăritori au felicitat-o pe Carmen de la Sălciua, după ce a apărut într-o rochie în care se observa burtica artistei. Aceasta a făcut un anunț important: “Sper ca am lămurit situația.” - kfet

De ce i-a făcut fostul deputat public numărul de telefon lui Victor Ciutacu

Fostul deputat ar fi fost deranjat de o serie de comentarii pe care jurnalistul le-a făcut în timpul emisiunii sale așa că a publicat numărul de telefon al acestuia pe Facebook, acolo unde i-a îndemnat pe internauți să-l „felicite” pe acesta.

„Eu am făcut această postare pentru ca d-voastră să-l puteți felicita pe Victor Ciutacu”, a scris fostul deputat în comentariul în care a lăsat și numărul de telefon al jurnalistului.

comentariu dumitru viorel focsa

Comentariul lăsat de fostul deputat la postarea pe care a făcut-o pe Facebook cu privire la emisiunea lui Victor Ciutacu și în care a făcut public numărul de telefon al jurnalistului

[Sursa foto: Facebook]

În cursul zilei de marți, Victor Ciutacu a anunțat că va acționa pe cale legală după cele întâmplate și că va depune o plângere penală împotriva fostului deputat, după ce a fost contactat la telefon de mai multe persoane necunoscute și a primit mai multe mesaje.

Citește și: Cine este Victor Ciutacu? Biografie: vârstă, studii, carieră, familie. „Am fost dintotdeauna foarte conștient de valoarea mea”

„Un fost parlamentar, Dumitru Viorel Focșa, exclus din AUR fiindca si-a batut nevasta (care a și cerut/obținut ordin de protecție împotriva brutei), gonit și din SOS România, ulterior candidat PRM, se simte jignit de afirmațiile mele de la Punctul Culminant și decide să-mi facă public numărul privat de telefon pe Facebook. Totodată, își îndeamnă ultrașii să mă ureze. Ceea ce s-a cam și petrecut azi noapte.

Deși n-am pic de încredere în sistemul de justiție românesc, o să mă întrebuințez să depun o plângere penală, însoțită de toate dovezile necesare. Nu l-a priponit nevastă-sa, nu cred că o să-mi iasă nici mie, dar nici n-am de gând să stau cu mâinile-n sân și să contemplu făurirea statului neofascist din România”, a scris Victor Ciutacu pe Facebook.

victor ciutacu postarea

Postarea realizată de Victor Ciutacu, în cursul zilei de marți

[Sursa foto: Facebook]

Victor Ciutacu, declarații exclusive pentru WOWbiz.ro! Ce va face după ce a fost hărțuit de un fost deputat

La scurt timp după ce au văzut postarea din mediul online, jurnaliștii WOWbiz.ro au luat legătura cu Victor Ciutacu. Acesta ne-a povestit, cu lux de amănunte, tot ce s-a întâmplat începând de marți noaptea, atunci când numărul personal de telefon i-a fost făcut public pe Facebook.

„După ce am ieșit din emisie, mai spre dimineață nu știam de ce a început să îmi sune telefonul personal brusc, în jurul miezului nopții, de pe numere necunoscute. Evident că nu am răspuns.

M-am trezit cu un potop de mesaje, nu foarte amabile, de la oameni dezamăgiți de atitudinea mea de la televizor. Nu le place că am o părere proastă despre candidatul Călin Georgescu. Este dreptul lor să nu le placă, dar este și dreptul meu să mă simt deranjat de faptul că mi se face public numărul privat de telefon.

Citește și: Cine este soția lui Victor Ciutacu? Cei doi sunt împreună de 30 de ani

Eu, momentan, nu sunt nici angajat la stat și nici un demnitar al statului român, sunt doar un om care muncește pentru el însuși și pentru o televiziune privată și datele noastre de identificare și numerele de contact și eventual adresele de acasă nu ar trebui să fie niciodată publice într-o societate normală”, a explicat Victor Ciutacu, în exclusivitate pentru WOWbiz.ro.

victor ciutacu

Victor Ciutacu

[Sursa foto: Captură YouTube]

Victor Ciutacu a depus plângere penală împotriva fostului deputat care l-a hărțuit în online

După valul de mesaje și telefoane pe care le-a primit, jurnalistul a luat decizia de a depus plângere penală împotriva fostului deputat, pentru amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și incitarea la ură sau discriminare. Deși nu are încredere în sistemul judiciar din România, Victor Ciutacu dorește să își facă dreptate pe cale legală și susține că a venit momentul ca hărțuirea din mediul online să fie redusă.

„Domnul Focșa a postat numărul meu personal, îndemnându-și ultrașii să mă ureze. Ceea ce au și făcut. Unii dintre ei i-au atras atenția că nu e legal ceea ce face, dar domnului Focșa nu i s-a părut nimic ilegal în ceea ce a făcut.

Citeste si: Zeci de urmăritori au felicitat-o pe Carmen de la Sălciua, după ce a apărut într-o rochie în care se observa burtica artistei. Aceasta a făcut un anunț important: “Sper ca am lămurit situația.” - kfet

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro

Citeste si: UNDE ar fi trebuit să fie Andreea Cuciuc în noaptea fatidică de 15 noiembrie? Igor Cuciuc, bântuit tot restul vieții de decizia fiicei lui: „Nu poți să-i interzici unui copil să...” - radioimpuls.ro

Domnia sa are un trecut încărcat de violențe și asta nu o spun eu, o spune inclusiv fosta sau actuala soție care i-a făcut de câteva ori plângeri penale și solicitări de ordin de restricție pe care le-a și obținut de câteva ori. Există pe internet o mulțime de articole și chiar și videoclipuri cu doamna Focșa reclamând violențele soțului.

M-am gândit, tocmai pentru că domnul Focșa are un trecut de natură violentă, m-am gândit că cel mai bun lucru pe care pot să-l fac este să mă adresez autorităților statului de drept. Nu-mi doresc arestarea nimănui, dar poate ar fi momentul ca viteza aceasta pe care și-au luat-o hărțuitorii de pe net și nu numai să se mai reducă un pic”, a mai spus Victor Ciutacu, în exclusivitate.

fostul deputat dumitru viorel focsa

Fostul deputat Dumitru Viorel Focșa

[Sursa foto: Facebook]

Primele demersuri pe cale legală deja au început, iar jurnalistul a declarat, în exclusivitate pentru WOWbiz.ro că a depus plângere pentru amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și incitarea la ură sau discriminare. 

„Deja, în această după – amiază, depun plângere penală împotriva domnului Focșa. Eu nu sunt tipul de om care să se răzbune cu hărțuire, cu bâta. Există și ar trebui să funcționeze, niște autorități precum Poliția, Procuratura, judecătoria, tot sistemul de forță și de justiție din România.

Vă spun sincer că nu am nicio încredere în sistemul de justiție din România, dar este singura metodă legală prin care consider că pot să încerc să-mi fac dreptate”, a mai adăugat Victor Ciutacu, pentru WOWbiz.ro.

Ai informații care pot deveni o știre? Intră în contact cu reporterii noștri pe adresa de mail [email protected]!