
kanald.ro
Actualitate
Victor Ponta, preşedintele Pro România, a vorbit în cadrul emisiunii „Punctul Culminant”, de la România TV, despre posibilitatea reintroducerii stării de urgență în România din 15 iulie.
Victor Ponta i-a explicat jurnalistului Victor Ciutacu faptul ca în Parlament se poartă discuții cu privire la o eventuală reintroducere a stării de urgență din 15 iulie. Președintele Pro România spune că ar fi o catastrofă pentru români dacă se ajunge în această situație.
„Ceea ce este grav e ca o să rămânem în starea de alertă până la alegerile generale", a spus Victor Ponta, la România TV.
Citeste si: O polițistă și-a spionat familia, iar acum este anchetată de procurorii DIICOT
Zilele trecute, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, declara că pentru moment nu există pericolul instituirii stării de urgenţă, ci se fac evaluări dacă va fi prelungită starea de alertă după 15 iulie.
„În acest moment nu avem acest pericol al stării de urgenţă. Gestionăm numărul de cazuri. Gândim, ca şi evouţie, până pe 15 iulie, dacă e necesară prelungirea stării de alertă sau nu”, a declarat Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătății spunea că Institutul Naţional de Sănătate Publică face evaluări şi recomandări în acest sens.
Victor Ponta, candidat la Primăria Capitalei
Despre candidatura sa la Primăria Generală, fostul premier, Victor Ponta, a dezvăluit că acest lucru va fi decis pe 25 iulie.
Liderul Pro România este de părere că Gabriela Firea ar obține mai multe voturi ca independent la alegerile pentru Primăria Capitalei.
„I-am și spus doamnei Firea. Cu doamna Firea am avut o relație civilizată și o să am în continuare.
Ea se bazează pe cei din partid, iar ei se înjunghie între ei. Eu cred că noi avem un candidat mai bun decât mine”, a spus Victor Ponta.
De asemenea, Victor Ponta recunoaște că ar fi încântat ca Gabriela Firea să candideze din partea Pro România la Primăria Capitalei.