kanald.ro
        Vedete
VIDEO Ileana Sterp, gest neașteptat față de Geta Sterp, de față cu toată lumea! Momentul a fost surprins de camerele de filmat
Ileana Sterp are întotdeauna grijă de sora sa mai mică. Nașa de cununie i-a fost alături Getei permanent în ziua cea mare.
Frații Sterp au o relație foarte apropiată și se iubesc și se susțin necondiționat. Ieri a fost o zi foarte specială pentru întreaga familie Sterp, pentru că Geta s-a măritat cu alesul inimii sale. Nașa sa de cununie a fost nimeni alta decât sora sa, Ileana, alături de partenerul său. Distracția a fost în toi până dimineața, mirii și nașii au petrecut până în zori la una dintre cele mai importante zile din viața lor de familie.
Cele două surori au o relație foarte specială și, ori de câte ori au nevoie, se ajută și se sprijină reciproc. Pe cât de frumoasă și emoționantă a fost ziua de ieri, pe atât de obositoare a fost mai ales pentru mireasă, care a fost în centrul atenției pe tot parcursul evenimentului. Geta Sterp nu a stat nicio clipă și s-a distrat cot la cot alături de invitați la petrecerea nunții sale. Multele ore petrecute pe tocuri pe ringul de dans i-au adus și dureri de picioare, stări care au devenit in ce în ce mai persistente spre sfârșitul evenimentului. Sora sa și nașa sa, Ileana Sterp, nu s-a sfiit să o ajute în această situație, așa că a încercat să facă în așa fel încât să i se amelioreze durerile.
Ileana Sterp, alături de sora sa în orice moment
După câteva ore bune de distracție pe ringul de dans, mireasa și nașa au ajuns la masă, acolo unde, fără să stea pe gânduri, au încercat să amelioreze durerile. Geta Sterp nu s-a sfiit să se descalțe și să o lase pe sora sa să îi facă un masaj relaxant la picioare, după o zi seară întreagă în care a fost sufletul petrecerii pe ringul de dans alături de invitații săi. Aceasta este încă o dovadă a faptului că cele două au o relație foarte specială și că cel mai important lucru pentru frații Sterp este să fie uniți în orice moment.
„O dor picioarele pe scumpa mea”, a spus Ileana Sterp despre sora sa pe Instagram.