
kanald.ro
Actualitate
Pompierii turci se luptă cu flăcările izbucnite în urma unui incendiu de vegetație.
Antalya a fost cuprinsă de flăcări! Un incendiu de vegetație violent a izbucnit seara trecută, puțin după miezul nopții, iar pompierii turci se luptă încă de atunci cu flăcările.
Din fericire, salvatorii au reușit să țină flăcările sub control, dar nu au putut nici până acum să lichideze incendiul. Focul a putut fi văzut cu ușurință noaptea trecută, iar acesta este vizibil chiar și acum, în timpul zilei, chiar de către turiștii care își petrec vacanța pe litoralul turcesc.
De asemenea, de precizat este că, pompierii turci au intervenit chiar și cu elicoptere speciale, pentru stingerea focului și, în continuare, se luptă pentru a lichida incendiul violent de vegetație.
Citește și: Cel putin 11 morti si peste 100 de raniti in urma unor incendii violente de vegetatie in California
Chiar și reprezentanții Direcției Generale a Silviculturii din Turcia au transmis un mesaj, la scurt timp după izbucnirea incendiului.
„Luptăm din toată puterea noastră pentru a controla incendiile”, a scris Direcția Generală a Silviculturii din Turcia, pe internet.
În prezent, chiar și Grecia este cuprinsă de flăcări, iar salvatorii se luptă cu incendiile de vegetație.
De asemenea, ieri, 24 iulie, autoritățile anunțau că peste 20.000 de persoane au plecat deja de pe insula Rodos, din cauza incendiilor, iar alte câteva sute așteaptă zborurile spre țările de origine.În același timp, de precizat este că, 59 de persoane au fost evacuate de pe plaja Nissaki, pe coasta de nord-vest a insulei Corfu, în timp ce incendiul de vegetație se extindea spre partea de sud-est a insulei, informa Garda de Coastă elenă.
Citește și: Incendiu de proportii intr-o padure din centrul Portugaliei! Sunt 57 de morti si 59 de raniti
Totodată, serviciul de Comunicații de Urgență din Grecia a emis chiar și ordine de evacuare a populației din mai multe zone din Corfu. De asemenea, turiștii și localnici din zonele Santa, Megoula, Porta, Palia, Perithia și Sinies au fost sfătuiți să părăsească insula.