kanald.ro
Actualitate
VIDEO TOP SECRET. Dovezi de necontestat despre OZN-uri. News Alert
Pentagonul a dat publicității, luni, trei înregistrări video ale Marinei Statelor Unite, care fuseseră clasificate inițial „top secret”.
Deși clasificate, imaginile video în care se văd obiecte zburătoare rămase neidentificate au ajuns, printr-o scurgere de informații, pe internet. Înregistrările surprind „fenomene aeriene inexplicabile”, așa-numitele obiecte zburătoare neidentificate (OZN). Este una dintre cele mai concludente dovezi din arhiva SUA.
Pentagonul a motivat că a decis să declasifice aceste documente video tocmai pentru a veni în întâmpinarea nelămuririlor publicului, care se întreba dacă aceste înregistrări sunt sau nu reale și dacă mai există și altele.
Citeste si: Naomi și Dorobanțu se sărută! Concurenții n-au mai rezistat și au dat frâu liber sentimentelor- kanald.ro
„Considerăm în continuare fenomenele aeriene surprinse în materialele video drept neidentificate”, a spus o purtătoare de cuvânt a Pentagonului.
Imaginile cu OZN-uri sunt recente
Înregistrările arată ceea ce au văzut piloții unor avioane de luptă ale US Navy în timpul unor zboruri de antrenament, în 2004 și 2015. Sunt imaginile primite pe ecrane de la senzorii video ai aparatelor de zbor.
Un film datează din noiembrie 2004, iar celelalte două din ianuarie 2015 și au ajuns să circule pe internet încă din 2007, respectiv 2017 și 2018, fiind intens vizionate și comentate.
Apoi, în aprilie 2019, US Navy a recunoscut că scurgerea filmulețelor către presă i-a determinat pe oficiali să schimbe regulamentele referitoare la modul în care piloții trebuie să raporteze dacă văd „aparate neautorizate sau neidentificate”.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Piloții au rămas șocați de ce au văzut
În două dintre filmulețe se aud reacțiile de uimire ale piloților față de viteza cu care se mișcă aceste obiecte. Unul dintre piloții care au fost martori la fenomenul din 2004 a declarat în 2017 la CNN că obiectul se mișca într-un mod pe care nu și-l putea explica. „Când m-am apropiat, a accelerat rapid către sud și a dispărut în nici două secunde”, a povestit pilotul. „A fost extrem de abrupt, ca o minge de ping-pong care lovește un perete”, a adăugat el, conform Digi24.
Programul Pentagonului pentru studierea unor întâlniri aeriene cu obiecte necunoscute s-a desfășurat între 2007 și 2012, dar s-a încheiat din lipsă de finanțare. Fostul șef al acestui program secret declara în 2017 la CNN că personal, crede că „sunt dovezi convingătoare despre faptul că nu suntem singuri”. Acum, el a salutat faptul că Pentagonul a dat oficial publicității aceste înregistrări video, dar spune că ar mai fi multe de făcut, scrie CNN.