WowNews logo WOWnews
Stories
Vino să descoperi oina, sportul național al României

Stiri

Vino să descoperi oina, sportul național al României

26-27 SEPTEMBRIE – BUCUREȘTI – STADIONUL ARCUL DE TRIUMF!

Oina, sportul național al României, sărbătorită prin două evenimente majore la București

Federația Română de Oină organizează în luna septembrie două dintre cele mai importante competiții dedicate sportului național: Cupa Unirii la Oină și Cupa Regelui & Cupa Reginei.

Citeste si: David Pușcaș nu își mai încape în piele de fericire. Tânărul urmează să meargă la un interviu pentru jobul mult visat: „Sunt singur la date, am ieșit să mă iubesc.” - kfetele.ro

Ambele evenimente vor avea loc pe Stadionul Complexului Sportiv Național „Arcul de Triumf” din București, reunind cele mai bune echipe din România, dar și reprezentanți ai Republicii Moldova, într-un spirit de tradiție, competiție și unitate.

26 septembrie 2025 – Cupa Unirii la Oină

România și Republica Moldova se vor înfrunta: U20, feminin și masculin (ora 10:00), la senioare (ora 16:00, Trofeul Regina Maria) și seniori (ora 17:00, Trofeul Regele Ferdinand). Competiția, organizată anual în cele două țări, a debutat în 2017 la Ialoveni și este un simbol al legăturilor istorice și culturale dintre cele două națiuni.

27 septembrie 2025 – Cupa Reginei & Cupa Regelui

Două meciuri de gală aduc față în față campioanele și câștigătoarele Cupei României:

  • Cupa Reginei, ediția a 7-a (ora 11:00) – C.S. Galicea Mare (Dolj) vs C.S. Hida (Sălaj)
  • Cupa Regelui, ediția a 12-a (ora 12:00) – A.C.S. Frontiera Tomis Constanța vs C.S. Biruința Gherăiești (Neamț)

Competițiile se vor desfășura sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, membrii ai Familiei Regale anunțându-și prezența la eveniment.

Cupa Regelui și Cupa Reginei vor marca o nouă etapă a colaborării foarte bune dintre România și Turcia pe linia dezvoltării și păstrării sporturilor tradiționale, întregul eveniment sportiv fiind susținut financiar de către Agenția de Cooperare și Coordonare Turcă – TİKA și desfășurat sub egida World Ethnosport Confederation.

Copiii vor putea participa la activități de inițiere în oină, pentru a descoperi frumusețea sportului nostru național.

Intrarea este liberă, așadar invităm publicul larg să fie alături de echipe și să trăiască energia autentică a oinei, un simbol al identității și tradiției românești.

Vă așteptăm cu drag pe toți ce care simțiți românește și credeți că este important să păstrăm cultura și valorile naționale.

Citeste si: Elena Merișoreanu a reacționat dur, după înmormântarea lui Horia Moculescu. Artista nu a mai tăcut și a spus ce a observat: “I-a ridicat pe mulți.” - kfetele.ro

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro

Citeste si: Kira și Edi îl DEMASCĂ pe Daniel, punând sub semnul întrebării sinceritatea și comportamentul lui. Moderatoarea emisiunii INTERVINE FERM: "De ce a venit aici?". Ce au aflat despre el și cum se apără c

Ambele evenimente vor fi transmise live pe Prima Sport 2, având ca parteneri media Prima TV, Radio România și Sport Total FM.

Organizatori: Federația Română de Oină și Federația de Oină din Republica Moldova

Parteneri: Agenția Națională pentru Sport, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Federația Română de Rugby, Agenția de Cooperare și Coordonare Turcă – TİKA, World Ethnosport Confederation.

Federația Română de Oină mulțumește tuturor partenerilor implicați în realizarea acestor proiecte deosebite de promovare și dezvoltare a sportului nostru național oina.