kanald.ro
Fotografie cu scop ilustrativ
Fotografie cu scop ilustrativ
Actualitate
Institutul Național de Sănătate Publică a publicat un raport care arată câte cazuri de infecție cu virusul West Nile au fost confirmate în România.
Virsul West Nile, transmis de țânțari, începe să fie din ce în ce mai prezent și pe teritoriul țării noastre. Concret, nu mai puțin de 7 cazuri de infecție au fost înregistrate în România din luna iunie până la jumătatea lunii august, fiind vorba despre șase bărbați și o femeie, conform unui raport făcut public de Institutul Național de Sănătate Publică.
De precizat este că dintre cele 7 cazuri, 6 au fost confirmate, în timp ce unul dintre ele este încă o posibilitate a infecției cu virusul West Nile.
De asemenea, până acum cazurile s-au înregistrat la persoane cu vârste între 40 și 49 de ani, doar două dintre acestea, în timp ce alte 2 cazuri la persoanele de 60-69 de ani și alte 3 la persoanele de 70-79 de ani.
Cinci dintre cazurile înregistrate până acum sunt la pacienți din mediul urban, iar două dintre acestea la pacienții din mediul rural.
Așadar, în Municipiul București au fost înregistrate 2 cazuri, în județul Bistrița-Năsăud unul, în județul Dâmbovița unul, încă unul în județul Giurgiu și încă unul în județul Satu Mare. Totodată, Un caz de infecție cu virus West Nile a avut expunerea în Milano, Italia și a fost raportat de DSP Dâmbovița.