kanald.ro
Stiri
Vladimir Putin si-a aratat latura romantica in fata jurnalistilor: "Da, sunt indragostit"
Preşedintele rus, Vladimir Putin, de obicei foarte discret în privinţa vieţii sale private, şi-a surprins auditoriul joi mărturisind că este "îndrăgostit", în cursul conferinţei sale de presă anuale.
În aprilie 2013, Putin a anunţat public că a divorţat de soţia sa Liudmila, după un mariaj de 30 de ani.
"Un prieten european, un mare lider, m-a întrebat anul trecut", a povestit liderul de la Kremlin, după care a redat dialogul.
"-Eşti îndrăgostit?
Eu l-am întrebat: -Adică?
El îmi răspunde: -Iubeşti pe cineva?
Şi îi răspund: -Da.
-Eşti iubit în schimb?
-Da
-Atunci e cu atât mai bine", a povestit Putin, provocând amuzamentul jurnaliştilor prezenţi.
Preşedintele rus dezvăluie rar aspecte ale vieţii sale familiale şi sentimentale, subiectul fiind tabu pentru presa rusă, care susţine totuşi că Putin are o relaţie cu fosta campioană olimpică la gimnastică ritmică şi directoare a unui important grup mediatic pro-Kremlin, Alina Kabaeva.
Singurul ziar- Moskovski Korrespondent- care a încălcat această regulă în 2008, lăsând să se înţeleagă că Vladimir Putin a divorţat în secret pentru a se căsători cu Alina Kabaeva, şi-a anunţat la scurt timp închiderea.
Preşedintele Putin a dezminţit atunci public aceste zvonuri, precizând că "nu există nici un cuvânt adevărat".