kanald.ro
Diverse
Vopsește-ți singur mobila: 4 idei care-ți vor ușura munca
Chiar dacă aspectul pieselor vechi de mobilier nu te mai încântă, nu te grăbi să le înlocuiești
Poți da mobilei un aspect nou și îngrijit prin vopsirea și lăcuirea acesteia. În acest articol, îți prezentăm câteva idei care te vor ajuta să duci la bun sfârșit acest proces simplu și rapid.
1. Alege unelte și materiale de calitate
Vei avea nevoie de mănuși de cauciuc, grund și vopsea pe care le vei aplica folosind pensule din păr natural. Dacă vrei să termini mai rapid și să distribui vopseaua uniform, optează pentru aplicarea acesteia cu un compresor de aer ce-l găsești pe MatHaus.ro.
Este important să alegi o vopsea special formulată pentru suprafețele din lemn. Atât vopselele pe bază de apă, cât și cele pe bază de ulei sunt potrivite pentru recondiționarea mobilei din interiorul locuinței. Cele pe bază de apă se usucă mai ușor, iar cele pe bază de ulei formează o peliculă lucioasă și este rezistentă la umiditate. În cazul mobilei de grădina, vopseaua pe bază de ulei este cea recomandată, tocmai datorită rezistenței sale la umiditate.
2. Pregătește cu atenție mobilierul
Ai grijă că mobila să fie perfect curată și uscată, lipsită de praf, ceară, murdărie, lac, ori alți agenți contaminanți ce împiedică aplicarea corespunzătoare a vopselei. Folosește apă călduță și un săpun lichid pe bază de ulei de in, ingredient este recomandat pentru obiectele din lemn. După ce ai curățat piesele de mobilier, lasă-le să se usuce și șterge-le apoi cu puțin alcool tehnic. Dacă suprafața are un strat de lac sau vopsea mai greu de curățat, îl poți îndepărta cu un burete abraziv sau cu o rolă abrazivă.
3. Aplicarea corectă a vopselei
Aplică mai întâi un strat de grund, ce ajută vopseaua să adere cât mai bine și acoperirea să fie cât mai bună. Datorită porozității lemnului, grundul se va impregna pe mobilă, creând o bază ideală pentru vopsea. După ce grundul s-a uscat, mai poți șlefui încă o dată suprafața, pentru a te asigura că este uniformă. Vopseaua trebuie aplicată în două straturi, ori chiar trei în cazul în care mobila a fost păstrată în condiții nefavorabile.
4. Protejează mobila vopsită
Pentru ca mobilierul să nu se deterioreze în timp, adică munca ta să fie în zadar, este bine să realizezi un finisaj cu ulei sau ceară după ce vopseaua s-a uscat. În plus, asta va prelungi durata de viață a pieselor de mobilier și le va da un aspect plăcut.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
Ceara este disponibilă în formă solidă, lichidă sau pastă. Dacă o achiziționezi în formă solidă ori pastă, aplic-o cu o cârpă, iar dacă optezi pentru varianta lichidă, folosește o pensulă. Uleiul se aplică în multiple straturi, cu o pensulă; după fiecare strat întins, așteaptă ca suprafața să se usuce înainte de a-l aplica pe următorul.