
kanald.ro
Vouchere Sociale 2023 Cine NU mai beneficiază de cei 250 de lei de la stat
Actualitate
Tichete Sociale 2023. Vezi aici ce categorii de persoane au fost scoase de pe lista beneficiarilor.
Tichete Sociale 2023: Află cine NU mai beneficiază de cei 250 de lei de la stat. Următoarea tranșă de bani va fi distribuită în primele 10 zile ale lunii iunie.
În acest an, cetățenii României, care fac parte din categoriile vulnerabile vor primi 6 vouchere de la stat, în valoare de 250 de lei fiecare, pentru alimente și mese calde. Cei care se vor bucura de acest ajutor, trebuie să se încadreze în anumite categorii de venit.
Cu toate acestea, există și persoane care au fost scoase de pe lista beneficiarilor, deși se încadrau la cel puțin una dintre condițiile impuse pentru a primi cei 1500 de lei, pe parcursul anului.
Persoanele care nu locuiesc în România și lucrează în străinătate, nu vor primi cei 250 de lei periodic, chiar dacă nu au venituri în țară. De asemenea, cetățenii care execută o pedeapsă cu închisoare, sunt eliminați de pe lista beneficiarilor.
O altă categorie de români, care nu vor primi de ajutorul de la stat, în 2023, reprezintă persoanele care beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private.
În plus, cei care se înscriu în stagiu militar, sunt și ei scoși de pe listă și nu se vor încadra condițiilor pentru ajutor.
Citește și: Zile libere 2023. Românii ar putea avea o nouă zi liberă de la stat
Imagine cu caracter ilustrativ
Citește și: Tichete educaționale de 500 de lei. Vezi aici cine a primit deja ajutorul de la stat
Vouchere Sociale 2023 Cine NU mai beneficiază de cei 250 de lei de la stat
Pe lângă tichetele sociale, care vor fi distribuite anul acesta în 6 tranșe, persoanele din categoriile vulnerabile pot beneficia și de alte ajutoare, precum bani pentru plata facturilor la energie, sau pentru îmbrăcăminte și rechizite, în cazul elevilor.
Citeste si: Facturile la energie ar putea fi plafonate la 1 leu/kWh, pentru anumiți români- kanald.ro
În 2023, românii vulnerabili vor primi sprijin pentru plata facturilor la energie în valoare de 1.400 lei. Acest ajutor poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 și va fi acordat în două tranșe.
Primii 700 de lei vor fi alocați în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023 și restul de 700 de lei în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va continua să ofere și în 2023, tichete de 500 de lei pentru îmbrăcăminte și rechizite. În anul școlar 2022–2023 au beneficiat de aceste vouchere 405.000 preșcolari și elevi.
Tichetele educaționale de 500 de lei pentru rechizite și uniforme școlare au fost acordate zilele trecute, cu o întârziere de 8 luni. Iată cine a primit ajutorul:
Surse: infofinanciar.ro, hotnews.ro