kanald.ro
Vremea
Vremea se schimbă radical în România! Se anunță temperaturi scăzute cu ploi și lapoviță. Cum va fi vremea în Capitală?
Specialiștii anunță că vremea se schimbă radical în România în următoarea perioadă. Iată prognoza meteo pentru Capitală!
Bucureștenii vor avea parte de schimbări radicale când vine vorba de vreme! Dacă zilele trecute cu toții ar fi zis că primăvara și-a intrat în grații, ei bine, vremea se schimbă total.
Așadar, începând de luni, 17 martie, valorile termice minime vor deveni negative și probabilitatea de apariție a precipitațiilor sub formă de ploaie și lapoviță va fi ridicată.
La început de săptămână, cerul va fi mai mult noros și vor fi perioade cu ploi și lapoviță noaptea. Vântul va avea intensificări cu viteze de 40- 50 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi între -1 și un grad.
Citeste si: Cum se vor acorda bursele elevilor în noul an școlar. Cine sunt elevii care rămân fără burse- kanald.ro
Cum va fi vremea în București marți
Începând de marți, 18 martie, vremea va deveni mult mai rece, iar cerul va prezenta înnorări la începutul zilei, apoi va deveni variabil. Vântul va sufla slab și moderat, iar maxima termică se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi între -4 grade şi -1 grad.
Totuși, de miercuri și până joi valorile termice din timpul zilei se vor apropia de cele specifice datei, însă cele nocturne se vor situa ușor sub acestea. De asemenea, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 10 grade, în timp ce minima va fi cuprinsă între -2 şi zero grade. Totuși, bruma își va face simțită prezenșa noaptea și dimineața.
De asemenea, ANM a emis și un cod galben de viscol care va fi valabil pentru zonele înalte de munte până marți dimineața. A mai fost anunțat un cod galben de intensificări ale vântului, valabil pentru zece județe, pentru marți, dar și o informare de vreme rece și precipitații mixte în întreaga țară până joi dimineața.