kanald.ro
        Sport
Wayne Rooney a revenit în fotbalul din Anglia! Ce echipă l-a adus în calitate de antrenor
Wayne Rooney este noul antrenor al celor de la Birmingham City. Fostul jucător al celor de la Manchester United revine în fotbalul englez după experiența de la DC United.
Wayane Rooney a ajuns la a treia echipă în calitate de antrenor. Ultimul club pe care acesta l-a antrenat a fost DC United, echipă din Major League Soccer.
Astfel, noua echipă a lui Wayne Rooney este Birmingham City, potrivit Sport.ro. Gruparea din Championship deja l-a prezentat oficial pe fostul fotbalist englez, care are un contract valabil pentru trei sezoane.
Citește și: Brahim Diaz a „schimbat” naționalele. Ce selecționată a ales jucătorul celor de la Real Madrid să reprezinte
Situația celor de la Birmingham
În acest moment, Birmingham, potrivit Sofascore, se află pe al șaselea loc din Championship (a doua ligă în ordinea importanței din fotbalul englez). Peste acest club se află următoarele formații: Leeds, Sunderland, Preston, Ipswich și Leicester, care este ocupanta primei poziții.
Astfel, Wayne Rooney antrenează a doua echipă din Anglia, prima fiind Derby County, echipă la care fostul fotbalist și-a și început cariera de tehnician.
Între cele două echipe din Anglia, Wayne Rooney a fost antrenorul celor de la DC United vreme de un an, din iulie 2022 până în primele zile din luna octombrie în acest an.
Wayne Rooney
 
Wayne Rooney și cariera lui de jucător
Ca jucător, Wayne Rooney a crescut în „curtea” celor de la Everton, club la care a și debutat în fotbalul mare în anul 2002, conform Transfermarkt.
Apoi, în anul 2004 a fost transferat la Manchester United unde și-a petrecut cea mai mare parte a carierei. Din 2004 și până în 2017 a reprezentat echipa de pe Old Trafford. Apoi a ajuns din nou la Everton, pentru un singur sezon, iar în 2018 a fost transferat de DC United. După doi ani în MLS a ajuns la Derby County.
În anul 2021 s-a retras de la Derby County pe când avea încă 35 de ani. Wayne Rooney a câștigat toate trofeele din cariera de fotbalist în perioada în care a evoluat pentru Manchester United.
A fost de cinci ori campion al Angliei, s-a impus de patru ori în Cupa Ligii, de patru ori în Supercupa Angliei și o singură dată în FA Cup. De asemenea a triumfat și Champions League din stagiunea 2007/2008.
De asemenea, tot alături de Manchester United, s-a impus în UEFA Europa League din sezonul 2016/2017.
În total, Wayne Rooney a evoluat 559 de meciuri pentru Manchester United, reușind să înscrie de 253 de ori și să ofere 145 de pase decisive.