
kanald.ro
Vedete
Jador este detronat de Zanni în topul preferințelor publicului Survivor România!
Pentru a doua oară de la debutul sezonului 2 Survivor România, Zannidache iese favoritul publicului. Cântărețul îl detronează astfel pe Jador, după ce săptămâna trecută a pierdut-o pe cea mai bună prietenă din competiție, Ana Porgras.
Telespectatorii au empatizat cu Zanni după eliminarea Anei Porgras și l-au votat în număr mare la Survivor România.
Faimosul a devenit preferatul publicului și susține că nu se aștepta ca cei de acasă să-l voteze mai mult decât pe colegul său de echipă, Jador. „Nu mă așteptam să-mi aud numele. Se simte bine. Încerc să o iau personal, dar să nu mă atașez de aceste voturi.
Mă simt foarte bine. Le mulțumesc celor de acasă care m-au votat. Sper să fie din ce în ce mai mulți, pentru că sunt la Survivor și vreau să știe de la mine ce se întâmplă la Faimoși. Am avut o perioadă aici, în care am fost și supărat și trist și amuzat. Chiar dacă sunt trist, merg înainte, am calea mea”, a spus Zanni.
Din postura de preferat al publicului, Zanni o propune pentru eliminare pe Elena Marin și susține că este un vot strategic, nu social. „ Am luat în calcul câteva variante asumate de noi ca echipă, am vorbit ce am vota. Eu le-am spus că pentru echipa noastră e bine să votăm strategic, social nu mai votăm de mult.
Să îi protejăm pe cei care își rup picioarele pe traseu și să îi dăm pe aia care sunt mai susținuți de cei de acasă. Să lăsăm votul ăsta pe spatele cuiva care l-ar putea duce, nu cineva care ar cădea. Era mai ușor dacă era Moroșanu, care s-a accidentat. Am ajuns la un singur rezultat, o să votez pe cineva care a fost favorit în echipa noastră. Nominalizarea mea e Elena”, a declarat Faimosul.
Elena Marin consideră că în realitate este un vot acordat din punct de vedere social, însă acceptă decizia coechipierului său. „Mă așteptăm la acest vot. În urmă cu două zile,mi-a spus că dacă ar fi să o ia pe criteriu social m-ar vota pe mine. Îi respect decizia și cu Dumnezeu înainte”, a declarat coregrafa.