WowNews logo WOWnews
Stories
simona gherghe, prezentatoare tv, fiu, probleme de sănătate, rețele de socializare
Simona Gherghe

Vedete

„Zilele până am primit diagnosticul au fost crunte” Simona Gherghe a trecut prin cele mai grele momente din viața ei! Cum se simte acum fiul ei, după ce a ajuns la spital

Simona Gherghe a povestit prin ce emoții a trecut din cauza problemelor de sănătate pe care le-a avut fiul ei. Iată cum se simte acum copilul prezentatoarei TV!

Simona Gherghe este foarte atentă cu copii ei, iar pentru aceasta cei mici sunt cele mai importante persoane din lume. Prezentatoarea TV își iubește foarte mult familia, iar atunci când se întâmplă ceva cu aceștia trece prin cele mai grele momente. Un astfel de episod a avut loc în urmă cu câteva zile când vedeta a petrecut câteva zile în spital alături de fiul ei care s-a confruntat cu câteva probleme de sănătate. Recent, aceasta a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care le povestea urmăritorilor prin ce a fost nevoită să treacă, dar și despre cum se simte acum Vlad.

Citește și: „Știți cum este în viață, trebuie să alegi!” Motivul pentru care Simona Gherghe nu a mai intrat în direct. Gabriela Cristea i-a luat locul în emisiune

Citeste si: David Pușcaș nu își mai încape în piele de fericire. Tânărul urmează să meargă la un interviu pentru jobul mult visat: „Sunt singur la date, am ieșit să mă iubesc.” - kfetele.ro

Simona Gherghe, despre perioada în care a fost internată cu fiul ei

Jurnalista este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde are o comunitate destul de impresionantă și cu care încearcă să păstreze legătura cât se poate de mult. Vedeta a avut parte de o săptămână extrem de dificilă, iar momentele în care a fost nevoită să aștepte pentru a afla cu ce probleme de sănătate se confruntă fiul ei au fost unele dintre cele mai grele din viața ei. Aceasta a mărturisit că în ciuda faptului că Vlad se simțea binele, analizele pe care micuțul le-a făcut nu arătau tocmai bune, iar asta o îngrijora teribil. Vedeta a avut numai cuvinte de laudă la adresa medicilor care s-au ocupat de băiatul ei și a transmis oamenilor cât de important este să ai încredere în cei autorizați.

„Am avut o săptămână foarte grea, cred că a fost una dintre cele mai grele din viața mea. Le duci pe toate până la sănătatea copiilor și zilele acelea până am primit diagnosticul au fost crunte, pentru că, în ciuda faptului că Vlad avea o stare foarte bună, transaminazele astea puteau să însemne orice și cu ganglionii umflați, așa că am trăit niște emoții crunte. E bine să ai încredere în medici și e bine să ajungi la locul potrivit, așa cum am ajuns noi la Institutul Matei Balș.”, a postat vedeta. 

Citește și: ”Regret lacrimile de atunci” Simona Gherghe, la un pas de a-și îndepărta mama de ea și de cei doi copii. La ce gest a vrut vedeta să recurgă, după ce a născut?

Care este acum starea de sănătate a băiatului Simonei Gherghe

Acum, prezentatoarea TV poate să răsufle ușurată, deoarece se află acasă alături de Vlad, iar starea lui de sănătate s-a îmbunătățit. Se pare că fiul Simonei Gherghe a fost nevoit să meargă de șase ori pentru a i se recolta analize, însă rezultatul a meritat fiecare efort, deoarece corpul lui a reacționat foarte bine la tratamentul pe care i l-au prescris doctorii.

„Sunt un pic mai relaxată, pentru că azi am fost la a șasea repriză de recoltare pentru Vlad, practic a fost a șasea dată când l-am înțepat pentru analize și, în sfârșit, sunt transaminazele bine, iar asta înseamnă că a răspuns bine atât la tratamentul din spital, cât și la tratamentul de acasă și sunt liniștită. A fost o încercare și, așa cum am spus și în postare, cred că ar trebui să avem mai multă încredere în spitalele de stat”, a mai transmis Simona Gherghe pe rețelele de socializare.

Citeste si: Elena Merișoreanu a reacționat dur, după înmormântarea lui Horia Moculescu. Artista nu a mai tăcut și a spus ce a observat: “I-a ridicat pe mulți.” - kfetele.ro

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro

Citeste si: CE A FĂCUT Jeni Nicolau la mormântul artistei Ileana Ciuculete a zdruncinat internetul. Amintirile au năvălit, iar gestul ei trezește LACRIMI și ALINARE în sufletele celor care încă o poartă în inimă:

simona gherghe, prezentatoare tv, fiu, probleme de sănătate, rețele de socializare

Fiul Simonei Gherghe

[Sursa foto: Instagram]