
kanald.ro
Stiri
Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a anunţat, vineri, că începând de luni vor exista condiţii pentru ninsori şi că este posibil să fie emis un cod galben, care ar urma să vizeze mai întâi nordul, centrul şi vestul ţării, iar apoi Oltenia şi restul zonei de sud.
Sandu a explicat, la şedinţa Comitetului de Urgenţă care s-a desfăşurat la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), că ploile aşteptate începând de luni în nordul, centrul şi vestul ţării se vor transforma în ninsori, odată cu răcirea vremii.
Pentru luni seară, ninsorile sunt aşteptate şi în Oltenia, iar marţi şi miercuri, în restul zonei de sud a ţării.
Directorul ANM a spus, în acest context, că nu este exclus ca luni, în prima parte a zilei, să fie emis un cod galben de ninsori.
VREMEA PE 2 ZILE
Duminică, vreme în general închisă, cu ploi în aproape toată ţara, dar valorile de temperatură se vor menţine mai ridicate decât în mod obişnuit la această dată.
În Bucureşti o zi asemănătoare cu cea de astăzi – plafonul noros rămâne consistent întreaga zi, dar ploaia va veni cel mai probabil în cursul nopţii.
Luni vremea va intra într-un proces de răcire, ce se va resimţi mai mult în jumătatea de nord-vest. Astfel maximele termice se opresc la 4 grade la Oradea şi Cluj Napoca, dar ajung la 13 grade la Constanţa. Precipitaţiile se transformă în ninsoare la munte, vor fi mixte (ploaie, lapoviţă şi trecător ninsoare) în nord, centru şi vest şi doar sub formă de ploaie în sud şi sud-est.
Răcirea vremii se simte şi în Capitală, dar încă vom atinge o maximă de 10...11 grade. Cerul va fi noros şi va ploua temporar, informeaza realitatea.net.