
kanald.ro
Stiri
Scene de cascadorii rasului, sambata, la partida de fotbal desfasurata intre echipele AS Toni Dobos si FC Initial, unde parintii au rupt gardurile si s-au luat la bataie pe teren.
Scandalul a fost declansat de decizia arbitrului Dragos Voinea care in minutul 9 al partidei a aratat cartonasul rosu unui jucator. Furiosi la culme, parintii au daramat gardul si au patruns pe teren unde s-au luat la bataie cu parintii copiilor echipei adverse. La bataia generala au participat in jur de 20 de persoane si cum totul risca sa se transforme intr-un meci de box in toata regula, organizatorii au sunat la Politie si au solicitat ajutor.
La fata locului au venit 6 echipaje ale Politiei, iar meciul s-a intrerupt la scorul de 2-1 pentru oaspeti. Au fost aplicate 15 amenzi parintilor pentru bataia generala, iar unii dintre recalcitranti au fost condusi la sectie pentru audieri. Organizatorii spun ca pentru meciurile viitoare vor angaja o firma de paza. Cititi declaratiile parintilor pe ilfovsport.ro.