
kanald.ro
Actualitate
Noi restricții drastice în România, în contextul crizei provocate de coronavirus. De la sediul MAI, ministrul Marcel Vela și secretarul de stat Raed Arafat anunță măsuri noi! Îți explicăm aici, punct cu punct, ce nu vor mai avea voie românii să facă
Chiar în aceste momente, ministru de interne Marcel Vela anunță noi restricții în România
”Sunt măsuri dure, poate cele mai dure pe care le-a avut România ultimior zeci de ani, pentru că asta o cere situaţia în care ne aflăm.
MAI va analiza măsurile şi rezultatele acestora. Măsurile se vor ridica sau relaxa atunci când suntem convinşi că s-a limitat sau diminuat răspândirea virusului, lucru realizabil doar dacă respectăm distanţarea socială”, a declarat ministrul de Interne Marcel Vela.
”Am carificat cu privire la circulaţia pesoanelor de peste 65 de ani un interval orar în care pot rezolva ŞI probleme de natură medicală- tratamente oncologice, dializă- deplasare care se poate face cu mijoace proprii sau cu ale familiei, mijloace
Tot în cazul celor de de peste 65 de ani au fost clarificate condiţiile în care pot fi sprijiniţi de către operatorii economici care desfăşoară activităţi comerciale aprobate anterior- produse sanitare, alimentare- astfel încât între 11- 13 să faciliteze cu prioritate accesul persoanelor de peste 65 de ani în spaţiile comerciale.
”Am stabilit că cei care sunt în izolare la domiciliu- dacă încalcă regulile, intră direct în carantină, cu condiţia în care vor suporta toate cheltuielile pentru carantinare. Cei care nu respectă carantinarea vor intra încă 14 zile în carantinare, suportând toate cheltuielile”, a anunţat Vela.
”Am încercat să sprijinim transportatorii- Conducători auto care intră în ţară- cei care conduc orice mai mare de 2,4 tone- au 3 opţiuni: angajatorul le asigură loc de izolare între curse, fie la domiciliu cu familia, fie în spaţii de carantinare la cerere puse la dspoziţie de autorităţile locale, cu plata costurilor aferente cazării hoteliere.
Pentru a proteja cetăţenii care locuiesc în blocuri, autorităţile locale, începând din 31 martie, vor monta dispozitive cu soluţii dezinfectante la toate intrările în blocuri şi vor face dezinfecţie pe casa scărilor, lifturi şi spaţiile comune.
”Am decis un articol care va clarifica organizarea sistemului energetic naţional- vital pentru funcţionarea statului. Măsuri de izolare preventivă pentru personalul din posturile esenţiale”, a precizat ministrul.
- persoanele de peste 65 de ani se pot duce la medic in orice interval orar
- persoanele care nu respecta termenii izolării la domiciliu vor intra, automat, în carantină
- conducătorii auto care intră în țară (tonaj mai mare de 2,4t), 3 optiuni de a-și proteja familiile: fie angajatorul ofera un loc unde sa se izoleze, fie se izoleaza la domiciliu, fie autoritatile locale pun la dispozitie spatii de carantinare, la cerere, cu plata costurilor aferente cazarii.
Aceleasi măsuri și pentru piloți- se monteaza, la intrarile in blocuri, dispozitive speciale cu solutii de dezinfectare
- preturile la energie electrica, gaze, alimentarea cu apa, carburanti, salubitate nu mai pot fi modificate, in sensul ca nu mai pot sa creasca. Maximum, pot scadea.
- mesajele de utilitate publica pot fi mediatizate si se vor adauga ca timp, suplimantar, spatiului alocat pentru publicitate, incercand sa nu afectam resursele financiare pe care institutiile media le realizeaza in calupurile publicitare alocate de CNA
- interdictia deplasarii persoanelor intr-un grup mai mare de 3 se aplica exclusiv atunci cand cand vine vorba de circulatia pietonala
Carantină totală în România. Iata care au fost toate noile restricții care s-au aplicat de miercuri, 25 martie 2020.
Ministrul de Interne Marcel Vela a anunţat marţea trecută că a emis Ordonanţa militară 3 prin care se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei, cu excepţia celor care merg la serviciu, la cumpărături de primă necesitate sau pentru animalele de companie. Cei peste 65 de ani se deplasează în intervalul 11- 13, Excepţie fac cei care se deplasează în interes profesional sau agricultorii. Măsurile intră în vigoare de miercuri, de la ora 12:00.
”Se interzice circulaţia tuturor persoanele în afara locuinţei sau gospodăriei, cu excepţii: deplasarea în interes de serviciu, deplasarea pentru asigurarea de bunuri, adică sunt permise doar deplasările pentru cumpărături, este permisă deplasarea pentru asistenţă medicală. Mai sunt exceptate deplasările din motive jusitificate, îngrijirea copilului, a persoanelor cu dizabilităţi. Sunt excluse activităţile sportive de echipă”, a anunţat ministrul.
Deplasarea în scopul donării de sânge şi în scop umanitar şi voluntariat, pentru activităţi agricole sunt alte excepţii.
Circulaţia celor peste 65 de ani este permisă între orele 11-13 strict pentru: cumpărături, pentru asistenţă medicală, pentru îngrijirirea unui minor etc
Circulaţia persoanelor peste 65 de ani este permisă şi în afara orele 11-13 dacă acest lucru se va face în interes profesional sau pentru realizarea de activităţi agricole.
Angajaţii vor dovedi deplasarea la serviciu prezentând legitimaţia de serviciu sau adeverinţă semnată de angajator.
Adeverinţa eliberată de angajator sau declaraţia pe propria răspundere pot fi prezentate şi de pe telefon sau tabletă.
Aceste măsuri intră în vigoare de miercuri, de la ora 12:00.
Se suspendă toate zborurile spre şi dinspre Franţa şi Germania pentru 14 zile, de miercuri, de la ora 23:00.
MApN asigură preluarea în pază a unor obiective păzite acum de Jandarmerie, activităţi de ordine publică şi va asigura personal pentru sprijinirea poliţiei de frontieră.
Documentele care expiră pe perioada stării de urgenţă pot fi schimbate într-un termen de 90 de zile de la încetarea stării de urgenţă.
Suspendarea temporară a activităţii comerciale în mall-uri nu se aplică vânzării produselor electronice şi electrocasnice în cazul firmelor care asigură şi livrarea la domiliciu sau la sediul cumpărătorului şi nici centrelor de optică medicală.
Noile măsuri au fost anunțate de președintele Klaus Iohannis. ”Se vor introduce noi restricții de circulație și noi restricții pentru români, în sensul că ce a fost până acum o recomandare devine obligație, după principiul stăm acasă”, a afirmat șeful statului.
Conform președintelui, oamenii pot ieși ca să meargă la serviciu și să se întoarcă de la serviciu, să iasă să își facă cumpărăturile absolut necesare de alimente de pe-o zi pe alta.
Citeste si: Ultima oră! Președintele Iohannis anunță carantină totală în România
”Însă aceste restricții devin obligații!”, a mai afirmat Iohannis.
- Circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 şi evitarea formării oricărui grup de persoane.
- Prin formarea unui grup de persoane se înţelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.
- Pentru întreaga zi se recomandă ca circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale, atunci când activitatea profesională este esenţială şi nu poate fi amânată sau desfăşurată de la distanţă;
Citeste si: Ministerul Sănătăţii: 103 cadre medicale- diagnosticate cu COVID-19
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale;
c) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie;
e) deplasări scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor şi nevoile animalelor de companie/domestice.
- Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere.
- Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
Citeste si: Noi măsuri în Italia. Benzinăriile vor fi închise
- Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă nume şi prenume, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/ locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.
Klaus Iohannis a mai anunțat că în afară de aceste chestiuni, s-a convenit folosirea Armatei, pentru a gestiona mai bine situațiile create în teren.
Citeste si: Dan Barna: Decizia de impunere a unor noi restricţii este necesară şi binevenită
”În acest fel, Armata va pune la dispoziție personal care va veni să suplimenteze forțele de ordine publică, Jandarmerie și Poliție”, a afirmat președintele țării.
O altă măsură vizează bătrânii. Așadar, persoanele care au peste 65 de ani nu vor mai putea părăsi locuințele lor. Rămâne de văzut ce măsuri se vor lua pentru ca bătrânilor să li se asigure accesul la alimente, medicamente, consultanții medicale etc.
Carantină totală în România. ”Un punct foarte special, țin neapărat să-l mai menționez- persoanele cele mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani. Este evident că avem nevoie de măsuri speciale, dar și de restricții speciale. Și, astfel, pentru a proteja persoanele peste 65, pentru aceste persoane se vor introduce restricții speciale, în sensul că vor trebui, în interesul lor propriu, să stea practic tot timpul acasă”, conform șefului statului.
Vă prezentăm MODELUL declarației pe proprie răspundere referitoare la circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, conform Ordonanței Militare nr. 2 din 21.03.2020.
Carantină totală în România. Declarația pe propria răspundere poate fi completată integral olograf („de mână”), cu preluarea tuturor elementelor prevăzute în modelul declarației pus la dispoziție.
Declarația pe proprie răspundere completată se va afla în posesia persoanei care efectuează deplasarea, împreună cu documentul de identitate, și va fi pusă la dispoziția reprezentanților Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale la momentul legitimării persoanei.
Citeste si: Oamenii de știință au descoperit 40 de mutații ale coronavirusului
Declarație pe proprie răspundere,
Subsemnatul(a)_____________________________, fiul/fiica lui____________ și al
___________, domiciliat(ă) în________________, județul/sectorul___________, strada,
________________________, număr___, bloc___, etaj__, apartament___, având CNP
__________________, BI/CI seria___, număr_________,
Locuind în fapt1
în localitatea________________, județul/sectorul___________, strada,
________________________, număr___, bloc___, etaj,__, apartament___
Cunoscând prevederile articolului 326, referitoare la falsul în declarații2
, precum și ale art.
352 referitoare la zădărnicirea combaterii bolilor din Noul Cod Penal, declar pe proprie răspundere
faptul că mă deplasez în interes profesional/personal, între orele_____________, de la
____________________________________________________________________________,
până la______________________________________________________________________,
pentru3
:
deplasarea între domiciliu și locul de muncă, atunci când activitatea profesională
este esențială și nu poate fi organizată sub formă de lucru la distanță sau deplasarea în interes
profesional care nu poate fi amânată.
consult medical de specialitate care nu poate fi amânat;
deplasare pentru cumpărături de primă necesitate la unități comerciale din zona de
domiciliu;
deplasare pentru asigurarea asistenței pentru persoane în vârstă, vulnerabile sau
pentru însoțirea copiilor;
deplasare scurtă, lângă domiciliu, pentru desfășurarea de activități fizice individuale,
în aer liber, cu excluderea oricărei forme de activitate sportivă colectivă;
deplasare scurtă, lângă domiciliu, legată de nevoile animalelor de companie
deplasare pentru rezolvarea următoarei situații urgente:..................................
............................................................................................
Atât declar, susțin și semnez.
Data___/____/_______ Semnătura,
...............................
1 Se declară situația în care persoana nu locuiește la domiciliul prevăzut în actul de identitate.
2 Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în
vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea
acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
3
Se completează motivul/cauzele deplasării.