
kanald.ro
Ilie Balaci s-a stins din viață pe 21 octombrie 2018
Sport
Astăzi se împlinesc patru ani de la moartea lui Ilie Balaci. Regretatul fotbalist a murit pe 21 octombrie 2018!
4 ani de la moartea lui Ilie Balaci. Fostul fotbalist al Craiovei rămâne o legendă a sportului românesc. Regretatul fotbalist a murit pe 21 octombrie 2018.
Ilie Balaci a fost un jucător și antrenor de fotbal din România. Acesta era supranumit „Minunea blondă” și s-a consacrat ca unul dintre cei mai buni jucători români de fotbal. Totodată, cariera de fotbalist a regretatului Ilie Balaci se leagă de marile succese obținute de Universitatea Craiova la începutul anilor 1980.
Regretatul fotbalist a avut un final prematur de carieră, iar asta din pricina a două accidentări grave. Prima accidentare, considerată de mulți drept o autoaccidentară, a fost la turneul amical de fotbal din vara anului 1983. Astfel că, naționala participa la invitația clubului PSG.
Citeste si: Fetele lui Ilie Balaci și-au regăsit zâmbetul! Lorena și Liana s-au pozat împreună în curtea vilei FOTO
Ilie Balaci s-a stins din viață pe 21 octombrie 2018
După cinci luni de recuperare, fotbalistul avea să se accidenteze din nou, însă acum mult mai grav, ruptură de ligamente încrucișate și menisc exterior la genunchiul stâng, se arată pe ro.wikipedia.org.
Ilie Balaci a fost considerat la acea vreme o pierdere imensă pentru echipa națională, care în vara anului următor avea să participe la turneul final al Campionatului European.Însă, Ilie Balaci nu s-a oprit aic i, rămânând în lumea fotbalului. Sportivul a devenit antrenor și a avut performanțe notabile în această postură cu echipe din Africa de Nord și din zona țărilor arabe.
Ilie Balaci s-a stins din viață pe 21 octombrie 2018
Ilie Balaci, sportivul decorat în martie 2008 cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, atât pentru participarea la Campionatul European din 1984, cât și pentru întreaga sa activitate, rămâne și în prezent o legendă a fotbalului din România.
Citeste si: ADEVARUL despre moartea lui Ilie Balaci: cat alcool a consumat fotbalistul in noaptea de dinaintea tragediei
Într-o zi cumplită de 21 octombrie, pe când avea doar 62 de ani, regretatul fotbalist s-a stins din viață, fiind înmormântat la cimitirul Sineasca, Dolj. Potrivit digi24.ro, în ziua cu pricina, Ilie Balaci se afla în casa mamei lui din Craiova, unde venise pentru a vedea meciul CS U Craiova- FCSB. Din păcate, acesta nu a mai apucat să meargă la meci, întrucât în dimineața zilei de duminică, 21 octombrie 2018 i-a venit rău.
Conform aceleiași surse citate, ultimele cuvinte ale lui Ilie Balaci au fost că se simte rău și că ar dori un ceai cu lămâie, însă nu a mai apucat să îl bea. Fostul fotbalist a lăsat în urma sa o familie și două fiice îndurerate.
Surse: ro.wikipedia.org, digi24.ro