
kanald.ro
Stiri
Fratele lui Nicolae Ceaușescu, Ion Ceaușescu, a murit!
Ion Ceaușescu, fratele lui Nicolae Ceaușescu, a murit. Fratele fostului lider comunist s-a stins din viață în dimineața zilei de duminică, 10 mai, și avea vârsta de 88 de ani.
Nicolae Ceaușescu venea dintr-o familie numeroasă. Fratele lui, Ion Ceaușescu, era al șaptelea băiat al familiei și cel mai mic dintre frații fostului lider comunist al României. Era inginer agronom și ducea o viață retrasă din lumea publică, în ciuda notorietății fratelui său.
„Cinci din cei șapte băieți vor pleca în capitală și la Pitești, cei doi rămași angajându-se la muncă în sat., , [3] Ion a avut o copilărie liniștită și datorită diferenței mare de vărstă nu l-a avut în preajmă pe fratele său mai mare cu 14 ani, Nicolae Ceaușescu. Acesta din urmă era plecat la București.
Citeste si: A murit comisarul Traian Tandin, unul dintre cei mai cunoscuți criminaliști! El a lucrat la „Cazul Rîmaru”
În anul 1939 Ion Ceaușescu s-a înscris la școala elementară, terminând șapte clase în anul 1948, datorită unei întreruperi de doi ani. Urmând exemplul a patru frați mai mari și a multor alți tineri din epocă, acesta va părăsi satul natal.
Ajuns în capitală își continuă studiile și se înscrie din anul 1949 la o Școală Medie din București, apoi intră în organizația U.T.M unde a fost secretar de grupă, membru în comitetul U.T.M. pe școală și membru în Biroul Regional București. Școala medie a absolvit-o în 1953.
Cu ajutorul fratelui său Nicolae Ceaușescu, care devenise influent în partidul comunist, Ion a fost trimis pentru calificare la Moscova, unde a urmat cursurile Școlii Medii de Energie Electrică până în anul 1956, an în care își întrerupe școlarizarea din cauza problemelor de sănătate„, se arată într-un dosar din Arhivele Naționale, citat de historia.ro.