
kanald.ro
Imagine cu caracter ilustrativ
Evenimente
Un microbuz de transport persoane a intrat în coliziune cu un camion încărcat cu colete, pe centura Bucureștiului.
Incident grav pe Centura Capitalei, în zona localității Mogoșoaia, în această dimineață. Un microbuz ce transporta mai mulți pasageri s-a ciocnit violent cu un camion încărcat cu colete. Mai multe persoane au fost rănite și au ajuns pe mâinile medicilor.
Totul s-a întâmplat joi dimineață, în data de 9 octombrie, pe șoseaua de centură a Capitalei. Echipajele sosite la fața locului au acordat primul ajutor victimelor.
În impactul puternic au fost rănite 6 persoane. Acestea au fost transportate la spital cu traumatisme multiple.
„Pe DN Centura Bucureşti, în apropierea localităţii Mogoşoaia, judeţul Ilfov, a avut loc o coliziune între un autocamion care transportă colete şi un microbuz de transport persoane”, informează Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Imagine cu caracter ilustrativ
Traficul nu a fost restricționat complet în urma accidentului rutier, dar s-a desfășurat îngreunat pe ambele sensuri de circulație.
Oamenii legii au deschis o anchetă și continuă cercetările pentru a stabili cum s-a produs incidentul de pe șoseaua de Centură a Capitalei.