kanald.ro
Social
Acesta este spitalul din România care arată că se poate! Bolnavii mănâncă bine de trei ori pe zi cu 20 de lei | EXCLUSIV
Managerul Spitalului de Urgență din Bistrița, Gabriel Lazany, le-a vorbit jurnaliștilor WOWbiz despre inițiativa conducerii spitalului de a asigura mese consistente pentru pacienți.
Odată cu noul pachet de măsuri anunțat de coaliția de guvernare, „Sprijin pentru România”, a fost anunțată și majorarea normei zilnice de hrană pentru pacienții din spitale de la 11 lei la 22 lei. Opinia publică se întreabă dacă aceasta este sau nu sificientă pentru mâncare decentă, având în vedere scumpirea simțitoare a alimentelor față de anul trecut. Spitalul de Urgență din Bistrița a lucrat în pandemie cu un buget zilnic de 20 de lei pentru fiecare pacient.
Gabriel Lazany, managerul SJU Bistrița: „Am închiriat niște panouri publicitare și am făcut teste PCR la cerere, iar cu banii am majorat alocația de hrană.”
Imaginile cu mâncarea insuficientă și de proastă calitate, gătită uneori în condiții insalubre, care le este servită pacienților în spitalele de stat din România nu mai sunt demult o noutate.
„Inițial, norma de hrană a fost 10 lei pe zi, după care a fost majorată la 11 lei pe zi. Luni s-a anunțat că va fi 22 de lei pe zi.
Noi, printr-o hotărâre a consiliului de administrație, am aprobat majorarea de la 11 lei la 20 de lei pe zi. Conform prevederilor legale, orice majorare a alocației de hrană nu poate fi făcută din banii de la bugetul de stat sau din banii din contractele cu casa de asigurări de sănătate, ceea ce a cam încurcat spitalele. Atunci am făcut bani din alte surse. Am închiriat niște panouri publicitare, am prestat servicii la cerere, în special testele PCR în perioada pandemiei.
Gabriel Lazany: „Meniurile sunt diferite pentru că, în spital, alimentația face parte din tratamentul pacientului.”
Bugetul pentru mâncarea din spitale reprezintă doar o parte din problema alimentației unui bolnav internat.
În funcție de condiția, alergiile și intoleranțele fiecăruia, meniul trebuie să difere pentru a oferi cele mai bune condiții pentru recuperare. Spitalul de Urgență din Bistrița nu a luat în calcul doar colaborarea cu producătorii locali de fructe și legume pentru a oferi hrană de calitate, ci și o strategie care să ia în considerare recomandările dieteticienilor și ale medicului curant.„Licitațiile și achizițiile de produse care s-au făcut la spital au fost foarte riguroase, astfel încât am reușit o diminuare a prețurilor față de nivelul normal cu vreo 20%. În momentul în care produci cantitate mai mare de hrană nu-i ca și cum ai face o singură porție. Pe lângă mic dejun, la prânz și cină se servea înainte un singur fel de mâncare. Acum s-a reintrodus supa. Avem și desert. De două ori pe săptămână avem pește la masă. Dacă norma de hrană va fi majorată la 22 de lei, vom regândi toate meniurile spitalului, ca să vedem ce îmbunătățiri putem aduce. Toate meniurile sunt gândite împreună cu medicul nutriționist, cu asistenții dieteticieni din spital. Avem o comisie de dietetică în spital care calculează meniurile din punct de vedere caloric. Meniurile sunt diferite pentru că, în spital, alimentația face parte din tratamentul pacientului. Nu toate mesele sunt la comun. 60% sunt, dar 40% au un meniu prescris de medicul curant. În spital avem aprobate peste 50 de regimuri alimentare”, le-a explicat Gabriel Lazany jurnaliștilor WOWbiz.