
kanald.ro
Vedete
Adina Asăvoaiei, ”păpușa de la Glina”, mai face un pas în carieră. Tânăra crescută lângă groapa de gunoi va pleca la Dubai.
Adina Asăvoaiei devine încetul cu încetul un nume important în industria modei. Abia întoarsă de la Paris, acolo unde a participat la câteva ședințe foto și a defilat pentru un designer italian, ”păpușa de la Glina” a mai primit o veste uriașă: la sfârșitul acestui an va merge la Dubai, unde va participa la un festival de modă. Adina este în acest moment sub contract cu o agenție de modeling românească, specializată în copii și adolescenți.
Adina Asăvoaiei a ajuns celebră în urmă cu 4 ani, atunci când presa a publicat povestea ”păpușilor de lângă groapa de gunoi de la Glina”.
Anul trecut, Adina Asăvoaiei a debutat oficial pe păodiumul de modă la festivaulul Romanian Fashion Philosophy, iar la finalul evenimentul s-a organizat o licitație pentru familia tinerei.
Tot anul trecut, ea a apărut în ediția online a ediției japoneze a revistei Vogue. Săptămâna trecută, ea a plecat pentru prima dată din țară și a mers la Paris, oraș de care a fost absolut fascinată. Însă ăsta este doar începutul, pentru că desingerii au început s-o remarce și s-o solicite la evenimente.
Citeste si: Andreea Mantea dă VERDICTUL FINAL despre Alexandrina! Soarta concurentei este decisă CLAR!- kanald.ro
Paradoxal, deși a început să devină cunoscută la nivel internațional.
Adina se întoarce de fiecare dată la căsuța cu o singură cameră unde locuiește alături de mama, sora și cei doi frați. Tot aici se pregătește pentru școală: Adina este în clasa a VIII-a și peste mai puțin de un an urmează să devină elevă de liceu.
Acum, visul cel mai mare al Adinei este să câștige suficient de mulți bani încât să poată cumpăra o casă pentru ea și pentru familia ei. Ea spune că vrea să plece de la Glina și să se stabilească la București, acolo unde să încerce să uite de copilăria grea pe care a avut-o.