
Adrian, fostul concurent de la Puterea Dragostei, a făcut un vlog în care a vorbit despre viața lui. Cu bune și cu rele, Adrian a reușit să își facă un drum în viață, chiar dacă de multe ori a avut obstacole în calea fericirii sale. Partenerul Larisei de la Puterea Dragostei a vorbit sincer și deschis despre câteva părți din viața lui care l-au marcat, dar din care a învățat foarte multe!
”Am mai evoluat între timp. În clasa a 11-a am avut o altercație cu un coleg care s-a lăsat cu un dosar penal. Mă rog, până la urmă am scăpat. Era cam grav dacă se ajungea mai departe, nu mai eram aici.
În clasa a 12-a m-am dus... eram spart, chiuleam foarte mult, mi-am făcut gagici, relații, sex, nebuneli. Tipa cu care eu m-am dezvirginat a rămas însărcinată și a fost și acolo o nebunie mare, mama a făcut atac de panică când a auzit. A durat vreo șase luni până să-și revină din șocul acesta. Și îmi cer iertare.(...) Am început să le fac probleme alor mei, am terminat liceul și nu am intrat în BAC.