WowNews logo WOWnews
Stories
Ai fost prins fără rovinietă? Iată cum poţi scăpa de amendă

Stiri

Ai fost prins fără rovinietă? Iată cum poţi scăpa de amendă

Şoferii care au fost prinşi circulând fără rovinietă valabilă ar putea să nu mai fie nevoiţi să plătească amenda, începând cu 14 septembrie.

Prevederile privind amenzile pentru rovinietă au fost modificate şi au intrat în vigoare pe 14 septembrie, informează profit.ro. Astfel, procesul verbal întocmit în momentul amendării nu mai trebuie să fie însoţit de fotografii doveditoare, iar amenda se va prescrie în patru luni de la data săvârşirii faptei, nu în şase luni, cum a fost până acum.

Modificarea este însă valabilă pentru cazurile în care şoferul este depistat fără rovinietă de la distanţă, prin camerele video speciale, nu şi dacă este oprit de poliţişti şi verificat.

Dacă în decurs de patru luni de la data săvârşirii faptei (circulat cu rovinietă neplătită) şoferul nu este nu este înştiinţat, contravenţia se prescrie şi scapă de amendă.