kanald.ro
Alina Sorescu, Alexandru Ciucu
Alina Sorescu, Alexandru Ciucu
Vedete
Divorțul dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu ar avea la bază infidelitatea designerului.
La începutul lunii trecute, lumea mondenă era luată cu asalt de vestea momentului: cuplul format din Alina Sorescu și Alexandru Ciucu își anunța divorțul.
După multe speculații pe acest subiect, pe care cei doi le-au tot negat cu vehemență, în cele din urmă, după 14 de ani de relație și 12 de căsnicie, artista și designerul și-au spus ”adio”.
Acum sunt în plin proces de divorț, intentat de artistă în luna februarie a acestui an, și se luptă pentru custodia celor două fiice: Elena Carolina, în vârstă de opt ani, și Ana Raisa, în vârstă de șase ani, care, momentan, locuiesc cu mama lor, după ce Ciucu a cerut, printr-o ordonanță președințială, ca micuțele să aibă domiciliul la el, în vila
Însă, pe lângă custodia copilelor și partajul pe care-l au de făcut, averea fiind una considerabilă, acum, conform Fanatik, ies la iveală alte detalii din familia celor doi.
Deși Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au încercat să păstreze discreția pe acest subiect, în spațiul public circulă acum zvonul cum că designerul ar avea deja o relație la Paris.
În urma speculațiilor cu privire la relația pe care ar avea-o în capitala Franței, Alexandru Ciucu, contactat de sursa mai sus menționată, nu a vrut să facă nicio precizare pe acest subiect, evitând să confirme sau să infirme zvonul, cum de altfel a reacționat de când se află în plin proces de divorț.
”Nu comentez. Îmi pare rău”, a spus Alexandru Ciucu, cu privire la noile informații care-l vizează.
De cealaltă parte, deși Alina Sorescu a mai vorbit public despre perioada pe care o traversează acum, de această dată s-a arătat și ea rezervată în a face declarații. Vedeta spune că lasă instanța să își facă treaba.
”Nu fac niciun comentariu. Există un proces pe rol”, a declarat și Alina Sorescu, notează Fanatik.