Ana Georgescu a fost invitată la FanArena şi unul dintre subiectele abordate a fost accidentarea lui Ferucio.
Fosta gimnastă Ana Georgescu s-a întors în România după ce a spus ca rezultatu unui RMN i-a arătat că nu mai poate continua lupta în competiţia Exadtlon. Faimoasa a fost întrebată dacă şi ea crede că accidentarea lui Ferucio Damian a venit pe fondul presiunilor venite din partea lui Giani Kiriţă, antrenorul echipei.
„În dimineaţa aia s-a trezit foarte motivat, a fost în cea mai puternică şi cea mai furtunoasă dimineaţă a lui.
S-a dus foarte hotărât la joc şi probabil acea hotărâre a dus la o accidentare nefericită. Nu se putea pune problema de o presiune directă pe el. Era o presiune pe întreaga echipă pentru că fiecare dintre noi ne doream să câştigăm şi să ieşim din acel lanţ al înfrângerilor, dar nu cred că a fost direcţionată asupra lui Ferucio. Nu cred ca a fost cineva vinovat de accidentarea lui. Într-o clipă de neatenţie, în nisipul care nu era afânat, în viteză, în disperarea de la final ştim prea bine că aceste lucruri se pot întampla şi nu cred că e corect să acuzăm pe nimeni pentru un eveniment nefericit”, a spus Ana Gerogescu
despre accidentarea lui Ferucio, cea despre care unii cred ca ar fi fost cauzata de venirea lui Giani in Republica Dominicana.
Chiar Roxana Vancea a fost una dintre persoanele care cred cu tărie că accidentarea lui Ferucio s-a întâmplat din vina lui Giani. Acesta a fost unul dintr emotivele pentru care între ea şi antrenor s-a iscat un scandal de proporţii.
Raed Arafat, mesaj important pentru români! Șeful DSU le cere oamenilor să fie pregătiți cu apă și alimente: „În cazul în care o să fie izolați o perioadă de timp”
Raed Arafat, mesaj important pentru români! Șeful DSU le cere oamenilor să fie pregătiți cu apă și alimente: „În cazul în care o să fie izolați o perioadă de timp”