kanald.ro
Vedete
Anca Serea a comentat ținuta lui Carmen Iohannis, purtată la ceremonia din Germania. Mesajul ei este public pe internet
Anca Serea a apreciat ținuta pe care Carmen Iohannis a purtat-o la ultima sa întâlnire oficială, care a avut loc sâmbătă.
Anca Serea este adepta rafinamentului și a eleganței, așa că apreciază la superlativ fiecare apariție a unei femei cu un statut important atunci când își face apariția cu o ținută impecabilă în cadrul întâlnirilor oficiale, cum ar fi Carmen Iohannis. Recent, prima doamnă a României a fost prezentă în cadrul unei ceremonii care a avut loc sâmbătă în Germania, la Castelul Benrath, din Düsseldorf, acolo unde președintelui României i-a fost decernat Premiul Civic German, conferit de Fundația Civică Bad Harzburg.
Anca Sera a repostat imaginea cu Carmen Iohannis pe contul personal de Instagram, alături de care a scris și un mesaj prin care a dat de înțeles că apreciază alegerea pe care Prima Doamnă a făcut-o în ceea ce privește ținuta pe care a purtat-o, în conformitate cu evenimentul la care se afla în acel moment, fiind fără greșeală.
„O ținută elegantă și rafinată!”, a scris Anca Serea în mediul online, despre apariția lui Carmen Iohannis.
Cătălin Botezatu, critici la adresa stilului vestimentar al lui Carmen Iohannis
De fiecare dată când Carmen Iohannis s-a aflat la vreun eveniment important, Cătălin Botezatu a comentat ținutele pe care aceasta le-a purtat și, chiar dacă nu i-a plăcut tot ceea ce a văzut, a fost de fiecare dată cât se poate de sincer și de asumat în afirmații. Ultimul eveniment de anvergură la care Klauss și Carmen Iohannis au fost prezenți a fost la ceremonia încoronării Majestății Sale Regele Charles al III-lea și a Reginei Camilla. Și de această dată designerul a găsit mai multe greșeli în ținuta sa, pe care a ținut să le puncteze.
„Rochia cred că trebuia puțin mai cambrată, acele pliuri care se văd ar fi trebuit mult mai atent lucrate, sau poate simplul fapt că a fost închis mantoul arată acest aspect șifonat. Prima doamnă nu are cercei, are o cruciuliță, comentabilă această alegere. Nu punem la o apariție pe care o avem la casa regală un lănțișor cu cruciuliță. La fel, geanta cu lanț nu este o alegere bună. Trebuia să opteze pentru un clutch, așa cum are Principesa Margareta. În momentul în care faci o poză cu geanta cu lanț îți va sugruma umărul și îl va deforma, ceea ce a și făcut în cazul de față. Mă bucur, însă, că prima doamnă a asimilat rochiile și fustele care depășesc și acoperă genunchiul. Mă bucur, însă, că prima doamnă a asimilat rochiile și fustele care depășesc și acoperă genunchiul”, a spus Cătălin Botezatu, conform Unica.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro