kanald.ro
Vedete
Andrada Bârsăuan se împarte cu tact între viața de mămică și carieră: "Mă lupt să fac totul bine". Artista lansează o piesă care va răsuna la toate petrecerile din țară | EXCLUSIV
Andrada Bârsăuan a cucerit tiktokul cu noua piesă. Artista ne-a povestit câte ceva și despre viața de mămică și soție.
Andrada Bârsăuan este o cântăreață de muzică populară din Ardeal, care a câștigat inimile celor care o ascultă, prin melodiile frumoase pe care le interpretează. Artista are o poveste de viață impresionantă și o familie superbă. Felul unic de a interpreta cântecele folclorice i-au adus succesul.
Andrada Bârsăuan lansează o melodie bombă
Andrada Bârsăuan se pregătește să lanseze o melodie care deja, din promo, a rupt tiktokul în două. Este o piesă dedicată tuturor românilor, muncind la ea până la lacrimi de fericire.
"Melodia este creată de producătorul Florin Pește împreună cu echipa sa. Eram la studio săptămâna trecută și seara în jurul orei 22:00 i-am spus producătorului că îmi doresc o piesă să ajungă la sufletul tuturor oamenilor.
Andrada Bârsăuan, totul despre rolul de mămică
Andrada Bârsăuan a vorbit deschis despre viața de mămică. Artista are o fetiță superbă de care încearcă să se bucure zilnic cât mai mult. Aceasta ne-a povestit cum reușește să se împartă între carieră și viața de familie și cât de obositor este.
"Trăim o perioadă frumoasă, Ecaterina împlinește 2 ani pe 7 aprilie! Abia acum realizăm cât de repede trece timpul. Încercăm din suflet să fim alături de ea cât mai mult, deși noi suntem plecați foarte mult la evenimente, turnee în străinătate, filmări, studiouri. Avem noroc cu bunicii care ne ajută necondiționat! Viața de mămică e solicitantă, dar e cea mai frumoasă. Am avut multe momente în care simțeam ca sunt epuizată, dar mă lupt să fac totul bine atât ca și mamă, cât și ca artist!", a mărturisit Andrada Bârsăuan, în exclusivitate, pentru WOWbiz.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Andrada Bârsăuan, despre relația cu soțul: "Eu sunt cea care isc de obicei ceartă"
Andrada Bârsăuan are numai cuvinte de laudă la adresa soțului ei. Cei doi fac echipă și acasă, dar și pe scenă și activează în același domeniu, cel muzical. Andrada a mărturisit că ea mai creează conflicte, dar mereu ajung să se împace.
"Sunt norocoasă. E cel mai mare sprijin al meu, împreună am reușit tot ceea ce trăim astăzi. Am avut multe situații în care cedam, dar a fost mereu în spatele meu să mă susțină și să îmi redea încrederea pe care o am astăzi în mine! Avem și momente în care ne certăm, să nu credeți că e totul roz, tocmai pentru că suntem peste tot împreună. Eu sunt cea care isc de obicei ceartă din nimicuri, recunosc, dar știm să cedăm pe rând, să mergem mai departe indiferent de situație. El este managerul meu, omul meu de sunet, liderul formației cu care ne prezentăm la evenimente.", a precizat Andrada Bârsăuan, în exclusivitate, pentru WOWbiz.
Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa pont@wowbiz.ro!