
kanald.ro
Andreea Bănică și soțul ei, Lucian
Vedete
Andreea Bănică le-a dezvăluit internauților că se confruntă cu probleme de sănătate. Despre ce este vorba?!
Andreea Bănică se numără printre cele mai apreciate și îndrăgite actrițe de la noi din țară, iar de-a lungul carierei sale, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas. De asemenea, blondina este foarte activă pe rețelele de socializare, în special pe Instagram, acolo unde îi ține la curent pe fani cu aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa, împărtășind cu aceștia atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute.
Așa s-a întâmplat și recent, asta pentru că Andreea Bănică le-a povestit urmăritorilor de pe pagina de socializare că, din neferice, se confruntă cu probleme de sănătate, chiar în pragul sărbătorilor. Nu este vorba despre nimic grav, ci doar despre o răceală, care a lăsat-o fără voce.
„Abia mai vorbesc! Deci abia mai vorbesc, noroc că am ajutor de nădejde. După ce că abia mă țin pe picioare, trebuie să fac iar maioneza (…) Vă place vocea mea? Hai să încerc să cânt. Eu nu știu cum mă duc cu copiii, trebuie să merg în seara asta cu colindul. Am luat toate medicamentele din lume să-mi revin și tot praf sunt și priviți salata mea de boeuf nu are maioneză suficientă. (…) Iubire, toată lumea este în Laponia, prin Bucovina, prin Dubai plecați, noi stăm acasă facem răcitură, cea mai bună răcitură din lume, cu mine așa. Să te duci să-mi iei ceva de gât. Îmi e că numai pot să merg cu copiii la colindat.”, a spus Andreea Bănică, pe pagina personal de Instagram.
Din nefericire, în urmă cu câteva zile, Andreea Bănică i-a anunțat pe fani că și fiul ei, Noah, se confruntă cu probleme de sănătate.
Atunci cântăreața le-a spus urmăritorilor săi că nu a dormit toată noaptea, din cauza faptului că micuțul ei a avut febră și a stat trează pentru a avea grijă de el.
„Se vede că am avut o noapte furtunoasă, Noah iar are temperatură, iar tușește. N-am dormit mai deloc.”, a mărturisit Andreea Bănică pe rețelele de socializare.
Andreea Bănică și fiul ei, Noah