
kanald.ro
Andrew Tate, reacție uluitoare, după ce a aflat că rămâne alte 30 zile de după gratii
Vedete
Andrew Tate a avut o reacție vehementă, după ce a primit o altă decizie din parte judecătorilor.
Frații Tate se află în arest încă de la sfârșitul anului trecut, fiind acuzați într-un dosar de trafic de persoane, grup infracțional organizat și viol, acuzațiile la adresa celor doi și a celor două tinere complice venind pe bandă rulantă.
Motiv pentru care, până acum, nu li s-a acceptat cererea de arest la domiciliu. Ba din contră, în urmă cu o zi, Andrew Tate, cel mai vocal dintre frați, a mai primit o lovitură.
Citește și: Tristan Tate, pe lista greșelilor din viața Biancăi Drăgușanu: "Se dezice total de acest nume"| EXCLUSIV
Astfel că, britanicul, la decizia judecătorilor, va mai rămâne pentru 30 de zile în arest, fapt ce l-a făcut acum să reacționeze în spațiul public.
Direct de după gratii, milionarul, așa cum o tot face de când este arestat, pentru a-și ține admiratorii la curent cu starea lui, a publicat un mesaj prin care și-a așternut gândurile, temerile și speranțele.
Andrew Tate spune că prin noua decizie, judecătorii nu vor decât să vadă cât mai poate suporta și să îl distrugă din toate punctele.
Însă, el, conștient de acest lucru, spune că nu se va lăsa pradă acestor scopuri, ci va lupta până va veni ziua în care își va demonstra puterea de care se bucura înainte de a ajunge pe mâna oamenilor legii.
"Mă uit în oglindă căutând răspunsuri de la mine. Cât poate îndura un bărbat? După un timp, am început să zâmbesc. Vor să mă distrugă. Nu îi voi lăsa", a scris Andrew Tate pe Twitter.
Andrew Tate, reacție uluitoare, după ce a aflat că rămâne alte 30 zile de după gratii
Citeste si: 35 de medicamente noi adăugate pe lista celor compensate. Cine sunt beneficiarii- kanald.ro
De precizat este faptul că în cazul celor doi frați, spune avocatul Adrian Cuculis, există două scenarii în ceea ce privește posibila pedeapsă primită.
Omul legii mărturisește că fie vor fi trimiși în judecată, fie vor mai dispărea din probe și atunci pedeapsa lor va fi mai blândă.
"Eu mă aștept la două scenarii posibile. Fie șase luni de zile arest preventiv, apoi trimitere în judecată pe chestiuni serioase și sunt chestiuni serioase, deși unii argumentau că nu ar exista în dosar elemente care să ducă la condamnarea lor. Al doilea scenariu, dacă se ajunge la vreo înțelegere cine știe de care și mai dispar din probe, atunci ar putea veni scoaterea lor din măsura preventivă a arestului preventiv și probabil un control judiciar după aceste șase luni și continuarea urmării penale să îi țină cu un dosar agățat", a explicat Adrian Cuculis, pentru WOWbiz.ro.