
kanald.ro
Prințul William și Prințesa Kate
Vedete
Prințul William și prințesa de Wales sunt în doliu. Anunțul trist pe care l-au făcut pe rețelele de socializare, în urmă cu puțin timp.
Familia regală britanică a trecut prin momente de cumpănă în ultima perioadă. Regele Charles a fost diagnosticat cu cancer, ulterior aflându-se că și Prințesa Kate se confruntă cu această boală. După luni bune de când a fost dezvăluit totul, Prințul William și Kate Middleton au mai dat o veste tulburătoare.
Pe rețelele de socializare, cei doi soți au transmis un mesaj copleșitor, mărturisind că o persoană importantă pentru ei a trecut în neființă. Este vorba despre Catherine Hatton, o adolescentă de doar 17 ani, pasionată de fotografie, care s-a întâlnit la Castelul Windsor, în data de 2 octombrie, cu Prințesa Kate.
„Ne pare foarte rău să auzim că Liz Hatton a murit. A fost o onoare să întâlnim o tânără atât de curajoasă și umilă. Gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de părinții lui Liz, Vicky și Aaron, și de fratele ei Mateo, în acest moment neînchipuit de dificil.
Catherine, sau Liz, așa cum îi spuneau apropiații, și-a îndeplinit în luna octombrie unul din cele mai mari visuri, acela de a o cunoaște pe soția prințului William.
Cele două s-au întâlnit pe 2 octombrie la Castelul Windsor, acolo unde au discutat despre pasiunea lor comună, fotografia.Liz se confrunta însă, încă de atunci, cu o boală nemiloasă. În urmă cu un an, adolescenta fusese diagnosticată cu o tumoare desmoplastică. În ciuda eforturile medicilor, fata nu a mai putut fi vindecată, iar anunțul decesului său a fost făcut de părinții săi, în urmă cu o zi, pe internet.
În memoria lui Liz, familia ei va continua să lupte pentru a-i ajuta pe cei care se confruntă cu aceeași boală care i-a cauzat moartea adolescentei.
Citește și: Moștenirea de la părinți se împarte cu soțul sau soția? Vezi ce prevede legea despre dreptul la moștenire