
kanald.ro
Actualitate
Un medic cere mai multe controale privind respecarea măsurilor de prevenție.
Andreea Moldovan, directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase din Brașov, susține că românii trebuie monitorizați mai atent dacă respectă măsurile de siguranță, în contextul în care România doboară record d upă record negativ al numărului de cazuri noi Covid pe zi.
Medicul a declarat într-o intervenție la Realitatea că anumite activități sociale, precum vizitele în centrele comerciale, ar trebui supravegheate. Dr Moldovan consideră că autoritățile ar trebui să intensifice controalele în ceea ce privește respectarea măsurilor de prevenție.
„Eu zic «Stop viață socială» pentru că efectiv ne batem joc – uitați ce se întâmplă acum cu pelerinajele, mall-uri… că încă să putem favoriza partea de industrie. La industrie propun niște măsuri ferme de control și de respectare a regulilor de prevenție”, a declarat Andreea Moldovan.
Medicul din Brașov spune că, în scurt timp, spitalele din România vor fi depășite de numărul mare de cazuri. „În momentul actual nu mai este o creștere matematică simplă a cazurilor, ci o creștere exponențială. Ne așteptăm să avem schimbări mai rapide ca acum, astfel încât, cu siguranță, într-un timp nu foarte lung, putem să ne așteptăm ca sistemul sanitar să nu mai facă față la o capacitate cât de cât corectă de îngrijire a pacienților.
Este o supraîncărcare a sistemului sanitar. O vedem cu toții. Nu mai avem locuri în spitale, nu mai avem locuri pentru pacienții care efectiv au nevoie de internare, de spitalizare și de tratament foarte conștiincios administrat”, a mai subliniat directorul medical de la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov.
Miercuri, 4 noiembrie, România a înregistrat trei recorduri negative ale pandemiei de COVID-19 în România, potrivit datelor Grupului de Comunicare Strategică. În ultimele 24 de ore au fost infectate alte 8.651 de persoane. Și numărul persoanelor decedate în 24 de ore este cel mai mare de până acum, cu 146 de morți, în timp ce la terapie intensivă este tot o cifră record de 1.001 pacienți aflați în stare gravă.