
kanald.ro
Vedete
Elena Ionescu pare să îi fi atras atenția în mod deosebit lui Emanuel de la războinici, după ce a dansat cu el la petrecerea de la Survivor România
Elena Ionescu este un personaj extrem de controversat la Survivor România, prin atitudinea pe care o are în echipă roșie, prin felul în care încearcă să își impună punctul de vedere sau prin atacurile la cei pe care artista nu îi agrează în grup. Poate tocmai de aceea, faimoasa a fost nominalizată de patru ori de colegi spre eliminare, dar, din fericire pentru ea, publicul a reușit să o mențină în competiție și să o ajute să fie o supraviețuitoare până în acest moment.
Mai mult decât atât, nici ea nu a scăpat de asocierea cu idile în Republica Dominicană, iar cea mai comentată a fost de departe cea cu Sonny Flame, cântărețul cu care a fost acuzată că ar fi dormit sub pătură și ar fi petrecut o mare parte din timp până la eliminarea lor din competiție.
”Nu a fost nimic între noi, sub nicio formă. Am curaj să jur pe orice vrea publicul, pe Biblie, pe biserică, chiar pe soția și pe fiica mea, că nu a exista niciun fel de legătură între noi. Vă jur cu mâna pe inimă, pentru că m-au deranjat aceste speculații.Noi stăteam și împărțeam pătura, pentru că pe timpul nopții era foarte frig. Aveam câte o pătură subțire de fiecare. Am preferat să stau lângă Elena, pentru că eram prieteni, am pus o pătură una peste alta ca să ne fie mai cald și evident că observând niște lucrui în echipă, aveam posibilitatea să ne spunem la ureche.
Mai nou însă, după plecarea lui Sonny Flame din show-ul de supraviețuire, între Elena Ionescu și Emanuel s-a produs o apropiere neașteptată la Survivor România. Totul la petrecerea de unficare a echipelor, atunci când cei doi adversari au stat puțin împreună și au dansat pe o melodie latino mai lentă. Imediat după party, războinicul a fost extrem de emoționat la testimoniale și a dat o declarație surprinzătoare despre frumoasa Elena. ”Ne-am întîlnit și cu faimoșii, nu doar ca rivali, ci și altfel. A fost frumos, ne-am simțit bine. Am dansat și cu Elena, m-am simțit minunat. Sincer, abia am așteptat momentul ăsta, mi l-am dorit de mult, să avem acest dans!”, a declarat bărbatul.