
kanald.ro
Vedete
Oana Roman este foarte fericită că are un soț atât de implicat în treburile casnice.
Oana Roman este o familistă convinsă și, de fiecare dată când are ocazia, își laudă soțul pe rețelele de socializare. Cei doi formează unul dintre cele mai solide cupluri din lumea mondenă. Chiar dacă au traversat și perioade mai puțin plăcute în viața lor de cuplu, au reușit să depășească acele impasuri, iar acum se iubesc mai mult ca niciodată.
Se pare că Marius Elisei se implică destul de mult în treburile casnice. Chiar dacă au un program încărcat amândoi, reușesc cu brio să facă față sarcinilor de zi cu zi.
Citeste si: Doliu în familia Denisei Răducu! Fratele vitreg al regretatei cântărețe a murit- kanald.ro
Citeste si: Oana Roman, mesaj tăios pe internet: ”Un fals, trădător și invidios”. Cui și în ce mod i s-a adresat vedeta
Imediat ce a trecut Paștele, cei doi au decis să se ocupe de curte așa cum se cuvine, așa că Marius Elisei nu a mai stat pe gânduri și s-a apucat să tundă iarba, să spele curtea și să ude iarba. Fiica lui Petre Roman și-a lăudat soțul spunând că este un bărbat adevărat că se implică în treburile gospodărești.
Ulterior, Oana Roman le-a promis fanilor ei că va reveni pe Instagram să abordeze acest subiect, pentru că vede foarte multe păreri eronate despre ceea ce înseamnă, de fapt, să fii bărbat adevărat.
Oana Roman
„Ieri Marius a tuns iarba și astăzi spală curtea, și ce crezi, după aceea mergem și la cumpărături. Ce să mai, așa bărbat, nici în vise. Bine, unii ar spune că nu e bărbat. Eu vă zic, e mega omul. Și mai face și multe altele, ceea ce doresc și altora.