
kanald.ro
Exclusiv
Accidentul cumplit prin care a trecut Emily Burghelea i-a șocat pe toți. Vedeta tocmai își încheia vacanța în momentul în care s-a petrecut tragedia din Mauritius.
În urmă cu doar câteva zile, Emily Burghelea i-a șocat pe fanii din mediul online cu două story-uri în care apărea vizibil rănită, dar și cu două mesaje emoționante postate alături de ele. Nu a mai durat mult și vedeta a explicat tot ceea ce s-a întâmplat: influencerița a avut un accident teribil de mașină, chiar în momentul în care pleca de la hotelul din Mauritius și se îndrepta spre aeroport.
Mașina care le ducea pe ea și pe nașa ei la aeroport s-a ciocnit de un TIR care ieșise cu spatele dintr-o curte, pe un drum neiluminat, după cum a mărturisit Emily în mediul online.
Cazul lui Emily Burghelea aduce în atenția tuturor o problemă de mulți ignorată, însă cât se poate de reală. Ce face, din punct de vedere legal, atunci când suntem victimele unor accidente rutiere în vacanța, în afara statelor membre UE, dar și cum se soluționează, pe cale legală, aceste probleme și cum pot fi protejate cât mai bine victimele. Astfel, avocatul Adrian Cuculis a explicat, în exclusivitate pentru WOWbiz.ro, care sunt procedurile și vine cu o serie de sfaturi prin care ne putem proteja mai bine în concediu.
Mașina în care se afla Emily Burghelea, imediat după accident
Avocatul Adrian Cuculis a vorbit cu jurnaliștii WOWbiz.ro și ne-a explicat care este, teoretic, procedura, în cazul accidentelor de mașină petrecute în afara teritoriului UE, în timp ce cetățenii români se află, spre exemplu, în vacanță.
"Din punct de vedere legal, vorbim de o fostă Colonie Franceză deci probabil că au împrumutat foarte multe dintre aspectele acestea de drept. Este clar că oamenii aceștia nu au nicio vină, pe nicio parte și vor trebui să inițieze sau dacă nu cumva s-a inițial deja o acțiune penală acolo.
În momentul în care se produce accidentul, trebuie să fie deschis un dosar penal, mai ales că vorbim de vătămare corporală. Dacă, din orice fel de motiv împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului și implicit de vătămarea lor corporală nu se deschide un dosar de cercetare penală, noi avem un principiu în dreptul românesc.
Dreptul penal are niște limitări teritoriale, în contextul în care se săvârșește o faptă în altă țară, nu are dreptul România să o cerceteze. Singura excepție pe care o avem de la acest principiu este principiul realității dreptului penal, adică trăim în realitatea obiectivă și ea este dată de faptul că dacă împotriva unui cetățean român se săvârșește o faptă de natură penală, iar statul respectiv nu îl urmărește penal, se începe urmărirea în România, față de persoana vinovată.
Atunci începe această procedură pe care o inițiază Parchetul General, sigur în cooperare și pe baza tratatelor convențiilor naționale și internaționale. O înmânează și o gestionează împreună cu cei de acolo", a explicat acesta, pentru WOWbiz.ro.
Sirenele unei mașini de intervenție
Din păcate, numeroase accidente rutiere de acest gen se soldează cu victime, persoanele din mașină neavând nicio vină pentru producerea impactului. În urma anchetei desfășurată în acest caz se stabilește cine este vinovatul, iar mai apoi acesta s-ar putea face răspunzător și pentru costurile de tratament, în cazul în care au fost răniți oameni în timpul accidentului.
"Dacă s-a început o urmărire penală acolo și cineva este deja cercetat, sigur că atunci persoanele respective vor fi nevoite să își angajeze un avocat acolo, care să îi reprezinte, să îi constituie ca parte civilă și să se ocupe de toate procedurile necesare în vedere reprezentării în instanță acolo.
Citeste si: Peste 100 de pensionari din Galați au pensii de un leu. Cum s-a întâmplat acest lucru- kanald.ro
Va trebui ca investigațiile din România și sumele de bani consumate în vedere recuperării, toate cheltuielile cu ocazia accidentului vor trebui decontate de către cel care se va face vinovat", a mai precizat avocatul Adrian Cuculis.
O echipă de pompieri, în timpul unei intervenții
Totodată, avocatul Adrian Cuculis a explicat, în exclusivitate, ce ar fi bine să știe toți turiștii atunci când pleacă în concedii și mai ales cum pot fi evitate problemele. Unul dintre exemple, sunt asigurările de călătorie și dincolo de acestea, este esențial să verificăm în ce măsură Cartea Verde acoperă anumite pagube ale autoturismului, atunci când sunt produse în afara țării.
"În principal, este binevenită o asigurare de călătorie. Dacă nu ai o asigurare de călătorie, este recomandat să faci una! Dacă plecați cu propria mașină trebuie să vedeți dacă cartea verde acoperă despăgubirile pe care ai putea să le ceri în acest context.
Dacă nu sunt despăgubite de Cartea Verde, atunci este ideală o asigurare facultativă extinsă pentru țările respective și sigur că nu în ultimul rând, este important să fim foarte atenți", a mai precizat avocatul Adrian Cuculis.
Ai informații care pot deveni o știre? Intră în contact cu reporterii noștri pe adresa de mail [email protected]!