
kanald.ro
Actualitate
Un bărbat vaccinat cu Pfizer a primit doza de rapel de la Moderna.
Un bărbat vaccinat cu Pfizer a primit, miercuri, doza de rapel de la Moderna. Se pare că persoana în cauză a spus de câteva ori că a fost vaccinat cu Pfizer și chiar a arătat adeverința de vaccinare, însă nu a fost luat în serios.
În data de 24 februarie, bărbatul fusese vaccinat cu Pfizer. A ajuns, astăzi, în centrul de vaccinare cu numărul 5 de la Romexpo și a fost trimis la un cabinet, unde se făcea vaccin doar de la Moderna.
”Astăzi am devenit un cobai mai aparte, pentru că am primit un rapel de la Moderna după ce pe 24 februarie fusesem vaccinat cu Pfizer. S-a greşit, apoi iar s-a greşit! Am ajuns în centrul de vaccinare numărul 5 de la RomExpo, am completat documentul de la recepţie, am fost trimis la cabinetul numărul 21. Prima greşeală! Cel care m-a repartizat, m-a trimis la un cabinet unde se făceau doar vaccinuri Moderna, deşi pe listă, în dreptul numelui meu, scria Pfizer.
La cabinetul numărul 21 m-au preluat două doamne asistente, le-am arătat că am şi adeverinţa de la vaccinarea din 24 februarie la mine, m-au lăudat că o am în condiţiile în care majoritatea pacienţilor nu o mai aduc la rapel, însă nimeni nu a mai verificat că pe ea scrie Pfizer. Una dintre doamne m-a căutat în sistem, cealaltă mi-a făcut doza de vaccin, pentru ca apoi să realizeze că aplicaţia dă eroare şi că nu poate fi confirmată vaccinarea.
În continuare, pacientul a mai scris pe Facebook faptul că asistentele ar fi încercat să mușamalizeze cazul.
Citeste si: Peste 50.000 de persoane s-au vaccinat împotriva noului coronavirus în ultimele 24 de ore
”Eu mă gândeam deja că am o revistă de predat şi tururi de făcut în weekend şi că nu mi-ar prinde bine nişte spitalizare chiar acum. A venit domnul doctor, mi-a spus că nu se va întâmpla nimic, că nu sunt primul care a trecut prin asta(!!!), dar că din păcate nu îmi poate fi eliberată o adeverinţă de vaccinare. Unless... dacă sunt de acord să treacă îmi sistem că mi s-a făcut tot Pfizer şi astfel poate închide cazul, iar eu mă pot bucura de beneficiile complete ale unei persoane vaccinate. POFTIM?! Mi-am ieşit din fire. Am cerut să vorbesc cu şeful centrului de vaccinare. S-a prezentat o doamnă doctor care, auzind că sunt diabetic, m-a întrebat dacă, ca să o citez, «sunt pe insulină» şi că n-ar trebui să fie nicio problemă că mi s-au făcut două doze din două vaccinuri diferite”, a mai povestit bărbatul.
La sfârșit, a mai spus că, momentan, se simte bine. Ba chiar a făcut și o glumă pe această situație: ”Deocamdată mă simt bine. Chiar sunt în măsură să fac comparaţii între cele două: locul injecţiei doare mai puţin la Moderna decât la Pfizer. Mă poate ajuta cineva şi cu o programare la AstraZeneca, să îmi fac o părere completă?” .