
kanald.ro
Xabi Alonso este primul antrenor care aduce titlul din Germania în „vitrina” celor de la Bayer Leverkusen
Sport
Până la acest triumf din Bundesliga, ultimul trofeu câștigat de Bayer Leverkusen a fost Cupa Germaniei în sezonul 1992/1993.
Xabi Alonso i-a preluat pe cei de la Bayer Leverkusen în anul 2022 și deja a reușit să intre în istoria acestui club. Mai precis, cu antrenorul spaniol pe banca tehnică, formația din Germania a triumfat pentru prima dată în Bundesliga.
Mai precis, Bayer Leverkusen se află pe primul loc în Germania la o diferență de 14 puncte față de Bayern Munchen, gruparea care este pe locul secund. Elevii lui Xabi Alonso nu au pierdut niciun meci în acest sezon, iar în Bundesliga au 25 de victorii și 5 rezultate de egalitate.
Cel mai recent rezultat de egaltiate a fost înregistrat chiar în ultima etapă de campionat, în meciul contra celor de la Borussia Dortmund. Bayer Leverkusen a fost condusă până în minutul 90+8 al meciului, dar a reușit să egaleze atunci, conform Sofascore.
Astfel, potrivit Eurosport, este pentru a opta oară în anul 2024 când Bayer Leverkusen reușește să câștige un meci sau să obțină un egal cu un gol marcat în ultimele minute sau în prelungiri.
Bayer Leverkusen este neînvinsă în acest sezon competițional
Bayer Leverkusen luptă pentru șansa ei și în Europa League, turneu în care a reușit să ajungă în semifinale, fază a competiției unde se va întâlni cu AS Roma.
Conform platformei Transfermarkt, cele două echipe s-au duelat până acum de șase ori. Primul meci dintre Bayer Leverkusen și AS Roma a avut loc în sezonul 2004/2005 din UEFA Champions League.
Acel meci a fost câștigat de Bayer Leverkusen cu scorul de 3-1. Următoarele două partide dintre aceste echipe s-au terminat la egalitate, 1-1 în 2004 și 4-4 în anul 2015.
Tot în anul 2015, AS Roma a reușit să obțină prima victorie în fața celor de la Bayer Leverkusen. Mai precis, italienii au reușit să îi învingă pe germani cu 3-2 într-un meci din cadrul grupelor UEFA Champions League.
Bayer Leverkusen și AS Roma s-au întâlnit și în semifinele UEFA Eruopa League din sezonul precedent.
Primul meci din cadrul acelei duble manșe a fost câștigat de către italieni. În retur, elevii lui Xabi Alonso au remizat pe teren, propriu, scor 1-0.Potrvit platformei menționate anterior, Bayer Leverkusen a câștigat un singur meci în fața celor de la AS Roma până în acest moment. De partea cealalată, italienii au reușit să se impună în fața germanilor de două ori, iar trei partide s-au terminat la egalitate.