kanald.ro
Bianca și Ionuț
Bianca și Ionuț
Vedete
Bianca Mândru, fosta concurentă de la „Casa iubirii”, a mărturisit că a început terapia, la câteva săptămâni de la despărțirea de Ionuț.
La câteva luni bune de când emisiunea „Casa Iubirii” s-a încheiat pentru ea, dar și după câteva săptămâni de când Ionuț a anunțat că s-au despărțit, Bianca Mândru a dat o veste neașteptată în mediul online. Fosta concurentă de la Kanal D a mărturisit că, începând de astăzi, va merge la psiholog.
Bianca Mândru a fost considerată una dintre cele mai puternice concurente din „Casa Iubirii” și, deși de multe ori a izbucnit în lacrimi în emisiune, a reușit să treacă întotdeauna peste cele mai aprige conflicte în care a fost implicată.
Totuși, la scurt timp după ce ea și Ionuț și-au spus „adio”, tânăra a mărturisit, pe pagina sa de Instagram, că a apelat la ajutorul psihologului. Bianca a povestit că ceea ce a determinat-o să ia această decizie a fost un eveniment neplăcut prin care a trecut în urmă cu câteva zile, dar despre care încă nu se simte pregătită să vorbească.
„Zilele trecute mi s-a întâmplat ceva foarte urât, aici nu v-am arătat, dar am ajuns la concluzia că am nevoie de ajutor. Astăzi o să merg la psiholog! Când o să fiu pregătită, o să vă povestesc tot, dar până atunci vreau să vă spun că și femeile puternice au ”frici”!”, a scris Bianca Mândru, pe Instagram.
După ce ea și fostul ei iubit s-au separat, Bianca a păstrat discreția și nu a vorbit deloc despre despărțirea lor.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Tânărul nu a vrut să discute despre motivele despărțirii, însă a spus clar că nu își mai dorește o împăcare cu fosta iubită, pe care a cunoscut-o în „Casa Iubirii”.
„Am început să mă acomodez singur ușor, ușor. Nu cred că mai sunt șanse, fiecare pe drumul lui.Sentimentele sunt, nu pot să dispară peste noapte. Nu mi-a greșit cu nimic, nu i-am greșit cu nimic. Nu cred că a fost nepotrivire de caracter, ne potriveam cât de cât, eram pe aceeași lungime de undă. Nu prea aveam certuri, a fost cu totul altceva, nu aș vrea să spun. Eu i-am zis ei că nu mă întorc niciodată. Părinților mei nu le-a picat bine, s-au atașat de Bianca”, a precizat Ionuț, la „Culisele Iubirii”.