
kanald.ro
Bogdan Mocanu și iubita lui s-au despărțit
Vedete
Bogdan Mocanu și iubita au decis să se despartă! Ce spune fostul concurent de la Puterea dragostei?
Bogdan Mocanu a dat o veste neașteptată în urmă cu puțin timp. Câștigătorul primului sezon al emisiunii Puterea dragostei și iubita lui misterioasă au decis să pună capăt relației. Artistul și-a dorit ca relația să rămână cât se poate de discretă, motiv pentru care Bogdan Mocanu nu a postat nici până în prezent o fotografie în care apare chipul iubitei lui.
Cei doi au fost împreună un an de zile și aveau planuri mari de viitor. Bogdan Mocanu îi spunea „soția mea” iubitei sale și de multe ori a mărturisit că își dorește să devină tătic cât mai curând.
„Chestiile sunt proaspete acum. Am decis amândoi să ne focusăm pe carieră. Nu pot spune că este definitiv. Suntem separați de ceva timp, însă e clar că sunt sentimente la mijloc. Așa credem noi că e mai bine acum, însă ea este una dintre cele mai deștepte și frumoase femei pe care eu le-am întâlnit”, a spus Bogdan Mocanu, în cadrul unei emisiuni tv.
Bogdan Mocanu este din nou singur
În urmă cu aproximativ o lună de zile, Bogdan Mocanu a venit în platoul WOWbiz, acolo unde a vorbit despre actuala lui relație. Bogdan Mocanu a declarat că trece prin cea mai frumoasă perioadă din viața lui.
Citeste si: Cine este iubita lui Bogdan Mocanu? Fostul concurent de la Puterea dragostei are gânduri serioase cu ea
"Sunt un bărbat ocupat, în general.
N-am mai fost disponibil emoțional de nu mai știu când...