Brigitte Pastramă, înșelată pe stradă de o impostoare
Brigitte Pastramă a venit în București în anul 2011, iar la un an distanță, chiar pe Dorobanți, acolo unde locuia, a fost oprită pe stradă, pentru a i se cere ajutorul.
O femeie, supărată, plânsă și în doliu avea nevoie de bani.
„Ajunsesem în București de un an, Sara era la grădiniță și noi stăteam în Dorobanți. M-a oprit o femeie îmbrăcată în negru, părea plânsă, pe stradă. Aveam 210 lei în portofel”, a declarat Brigitte Pastramă, în cadrul unei emisiuni TV.
La auzul poveștii celei din fața sa, Brigitte nu a stat pe gânduri. Deși inițial nu i-a înmânat telefonul respectivei, de teamă că i-l va fura, aceasta spunând că are nevoie pentru a vorbi cu cineva, ulterior lucrurile s-au schimbat.
Brigitte a apelat numărul dorit de femeie, iar de la căpătul celălalt i s-a spus că doamna are nevoie de bani pentru a-și lua fiul de 17 ani de la morgă. Neavând toată suma necesară, vedeta a pus la bătaie tot ce avea în portofel, adică cei 210 lei.
„Mi-a spus că o costă 12 milioane și ceva să-și ia fiul de la morgă. Mi-a spus că are doar 600 de lei și mi-a cerut să o ajut cu bani. Îți dai seama că eu deodată am scos banii din portofel și i-am dat, pe toți. S-a și uitat dacă am mai mulți și mi-a zis că să-i dau mai mulți bani. Femeia mi-a spus că băiatul avea 17 ani”, a spus bruneta.
Deși făcuse o faptă bună, ceva nu îi dădea pace soției lui Florin Pastramă. Așadar, pentru a lămuri situația, Brigitte a apelat numărul la care sunase și respectiva pe care o ajutase. Acela a fost momentul în care și-a dat seama că fusese înșelată.
„Am zis la telefon <Bună! Cu Elena, vă rog>. Omul de la telefon mi-a zis că acela era un număr de pe care doar se primesc apeluri și se răspunde, e o centrală. Deci, erau niște impostori, erau femei plătite ca să păcălească oamenii mai bine îmbrăcați. Am înnebunit!”, a mai dezvăluit vedeta.
Și cum orice faptă are și o răsplată, la câteva luni distanță de la evenimentul cu pricina, Brigitte și acea femeie pe nume Elena au dat, din nou, nas în nas.
Vedeta a întâlnit-o pe cea care i-a luat banii într-un spital. Brigitte, cu piciorul rupt, când a văzut că și alți oameni cădeau victime în fața impostoarei, a luat-o la fugă după ea, pentru a-i aplica o sancțiune corporală.
„Cu piciorul rupt am alergat după ea să o bat, pentru că fraierește oamenii și oamenii care au cu adevărat probleme nu pot fi ajutați, din cauza acestor impostori, pentru că nu-ți mai vine să faci nimic. Din păcate, asta este!”, a conchis partenera lui Florin Pastramă.