
In articol:
- Calendar Bacalaureat 2021
- Calendar BAC 2021. Când susțin elevii de clasa a 12-a și a 13-a examenul de Bacalaureat
- Sesiunea iunie- iulie 2021
- Sesiunea august – septembrie
- Reguli Bac 2021
Examenul de Bacalaureat 2021 va fi organizat în două sesiuni, una de vară, în perioada iunie-iulie, și una de toamnă, în perioada august-septembrie, pentru cei care nu
au promovat în prima sesiune.Calendar Bacalaureat 2021
Ministerul Educației a decis ca probele de competențe de la Bacalaureat 2021 să nu mai fie susținute fizic de elevi, ci să fie echivalate. Astfel, probele de evaluare a competențelor, programate în perioada 14-16 iunie, la Limba română, 16-17 iunie, la Limba maternă, 18-23 iunie, Competențe digitale, și 23-25 iunie, Limbă străină vor fi echivalate potrivit unui model de echivalare și recunoaștere folosit în anul trecut.
„Pentru anul școlar 2020 – 2021, probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale, probele de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal și probele de evaluare a competențelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”, se arată în proiectul Ministerului Educaţiei.
Calendar BAC 2021. Când susțin elevii de clasa a 12-a și a 13-a examenul de Bacalaureat
De luni, 31 mai, încep înscrierile pentru examenul de Bacalaureat 2021, sesiunea de vară.
Sesiunea iunie- iulie 2021
31 mai-4 iunie 2021: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
4 iunie 2021: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
28 iunie 2021: Limba și literatura română, proba E a) proba scrisă
29 iunie 2021: Proba obligatorie a profilului, proba E.c) proba scrisă
Citeste si: “Eu am leșinat.” Oana Lis, mușcată de o haită de 20 de câini- kfetele.ro
30 iunie 2021: Proba la alegere a profilului și specializării, proba E.d) proba scrisă
1 iulie 2021: Limba și literatura maternă, proba E.b) proba scrisă
5 iulie 2021: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12:00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00-18:00
6-9 iulie 2021: Rezolvarea contestațiilor
9 iulie 2021: Afișarea rezultatelor finale
Sesiunea august – septembrie
19- 26 iulie 2021- Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
16 august 2021- Limba și literatura română- proba E.a)- proba scrisă
17 august 2021- Proba obligatorie a profilului- proba E.c)- proba scrisă
18 august 2021- Proba la alegere a profilului și specializării- proba E.d)- proba scrisă
19 august 2021- Limba și literatura maternă- proba E.b)- proba scrisă
31 august 2021- Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
1- 3 septembrie 2021- Rezolvarea contestațiilor
3 septembrie 2021- Afișarea rezultatelor finale la BAC 2021
Reguli Bac 2021
Examenul de Bacalaureat are o serie de reguli stricte pe care candidații trebuie să le respecte, pentru a nu fi eliminați.
- La Bac 2021, elevii de liceu nu au voie să intre în sala de examen având în posesie telefoane mobile, căști audio, mijloace electronice de calcul sau de comunicare ghiozdane, rucsace, sacoșe, poșete manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare notițe, însemnări, rezumate, ciorne lucrări ale altor candidați sau orice tip de document ce ar putea fi folosit pentru rezolvarea subiectelor.
- Tinerii care se prezintă la examenul de Bacalaureat sunt obligați să lase toate obiectele menționate mai sus în sala de depozitare stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop.
- Elevii claselor terminale de liceu care refuză să depoziteze obiectele nu vor fi primiți în sala de examen și nu pot promova Bacalaureatul.
- În timpul examenului, candidații nu au voie să vorbească între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi folosite pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidați sau cu exteriorul.
SURSE: digi24.ro , edupedu.ro