Calendar Creștin Ortodox 20 iulie 2022. Sărbătoare cu cruce roșie: Sfântul Proroc Ilie. Ce NU e bine să faci azi

Calendar Creștin Ortodox 20 iulie 2022. Astăzi îl cinstim pe Sfântul Proroc Ilie!

Autor: Daniela Radan

In articol:

Calendar Creștin Ortodox 20 iulie 2022. Astăzi, în zi de mare sărbătoare marcată în calendar cu cruce roșie, Biserica împreună cu toți creștinii ortodocși îl cinstesc pe Sfântul Proroc Ilie.

Vezi ce nu e bine să faci în această zi!

Calendar Creștin Ortodox 20 iulie 2022. Cine a fost Sfântul Proroc Ilie

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătorește pe Sfântul Mare Proroc Ilie, Tesviteanul, în fiecare an, la data de 20 iulie. Sfântul Ilie este unul dintre cei mai mari proroci din Vechiul Testament. Totodată, Sfântul Ilie este considerat un mare făcător de minuni și aducător de ploaie în vreme de secetă.

Tradiția bisericească spune că Sf. Ilie a primit puterea de la Dumnezeu de a deschide și a închide cerurile. Sfântul Ilie s-a născut în Tesvi în Galaad, iar la nașterea sa, tatăl său a văzut oameni îmbrăcați în alb învelindu-l în scutece de foc și, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieți, potrivit wikipedia.org.

calendar ortodox iulie

Calendar Creștin Ortodox 20 iulie 2022. Sărbătoare cu cruce roșie: Sfântul Proroc Ilie. Ce NU e bine să faci azi

[Sursa foto: doxologia.ro]

Sfântul Ilie era fiul lui Sovac, din seminţia lui Aaron. Este considerat „cel mai mare între proroci, mustrător al împăraţilor celor fărădelege şi pedepsitor al prorocilor mincinoşi, făcător de minuni şi râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus şi cerul i-a dat ascultare”.

Regele Ahab, în vremea căruia ar fi trăit Ilie, s-a căsătorit cu Isabela, o prinţesă feniciană din Sidon, care se închina zeului Baal.

Citeste si: Schimbări pentru călătorii care utilizează metroul. Cât vor aștepta oamenii în stațiile de metrou?- kfetele.ro

Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro

Ahab, preţuind frumuseţea femeii mai mult decât credinţa în Dumnezeul părinţilor săi, şi-a obligat poporul să se închine zeului Baal, încurajând în acest fel idolatria.

Toate aceste fapte au atras mânia lui Dumnezeu, iar Sfântul Proroc Ilie a primit misiunea de a-l mustra pe rege şi de a întoarce de la închinarea la zei poporul care se tăvălea în necurăţie şi aducea pe fiii săi jertfă diavolilor (zeului Moloh, zeul fericirii, îi erau aduse drept jertfe copii sacrificaţi prin ardere), relatează agerpres.ro.

Atunci când a venit vremea să treacă la cele veșnice, Sfântul Ilie a fost ridicat la cer cu o căruță de foc trasă de cai, fără a trece prin moarte. Sf Ilie este a doua personalitate a Vechiului Testament care s-a înălțat cu trupul la cer.

Citeste si: Tradiții de Sfântul Ilie 2022. Superstiții și obiceiuri care se respectă în această zi

Ce nu e bine să faci la sărbătoarea Sfântului Ilie

  • În ziua Sfântului Ilie, este interzis să se facă treburi casnice sau să se lucreze la câmp, altfel vei atrage paguba.
  • În ziua de Sf Ilie nu se lucrează la câmp pentru ca altfel Sfântul Ilie se maniază și aruncă, cu grindină și fulgere asupra recoltelor.
  • Pe 20 iulie nu se coase şi nu se tricotează. Totodată este interzis să prelucrezi lâna, să speli sau să mături gospodăria.
  • Nu se dă nimic cu împrumut de ziua Sfântului Ilie, ca să nu se lege farmecele de tine.
  • Nu ai voie să te cerți cu nimeni de sărbătoarea Sfântului Ilie, iar dacă cineva îţi poartă dușmănie este imperativ să te împaci cu persoana respectivă.
  • La sărbătoarea Sfântului Ilie e nu ai voie să dormi, altfel te vei simți amorțit tot anul.

Citeste si: Când pică Sf Maria Mică în 2022? Sărbătoarea se mai numește și Nașterea Maicii Domnului

Rugăciune închinată Sfântului Proroc Ilie

„Preamărite și preaminunate proorocule al lui Dumnezeu, Ilie, care ai luminat pe pământ cu viața ta îngerească, cu râvna ta fierbinte către Dumnezeu Atotțiitorul, cu semnele și cu minunile tale, și cu marea lui Dumnezeu bunăvoință față de tine, fiind ridicat la cer cu trupul într-un car de foc; învrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe Muntele Taborului, în timpul schimbării Lui la față, acum sălășluind în locașurile raiului și stând în fața tronului Împăratului ceresc, auzi-ne pe noi păcătoșii și nevrednicii, care în ceasul acesta stăm în fața sfintei tale icoane, și cu umilință alergăm către mijlocirea ta.

Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, să ne dea nouă duhul pocăinței, al izbăvirii de păcate și cu atotputernica Sa bunăvoință să ne ajute să ne depărtăm din calea păcatului, îndrumâdu-ne spre tot lucrul bun; ca să ne întărească în lupta împotriva poftelor și a patimilor noastre, sădind în inimile noastre duhul smereniei, al blândeții, duhul iubirii de aproapele nostru, al bunătății, al răbdării, al înțelepciunii, al râvnei pentru cuvântul lui Dumnezeu și al izbăvirii aproapelui. Nimicește prin rugăciunile tale, proorocule, năravurile cele rele ale lumii, ce întinează neamul creștinesc prin necinstirea credinței dreptslăvitoare, față de rânduielile Sfintei Biserici, a poruncilor Domnului, prin necinstirea părinților și a stăpânitorilor ce ne stăpânesc, aruncând astfel lumea în bezna necinstei, a desfrâului și a pierzaniei.

Depărtează de la noi, preamărite proorocule, prin mijlocirea ta către Domnul, dreapta mânie a lui Dumnezeu; apără orașele, satele și țara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năpraznice, de cutremur, de boli și răni aducătoare de moarte, de neînțelegeri între frați, de năvălirea asupra noastră a altor neamuri și de războiul cel dintre noi. Prin rugăciunile tale, preamărite, întărește poporul nostru binecredincios și ajută-l în toate faptele lui bune. Mijlocește, proorocule al lui Dumnezeu, păstoriților noștri râvna fierbinte către Dumnezeu, purtare de grijă pentru mântuirea sufletească a păstoriților, înțelepciune în purtare și învățătura, cucernicie și tărie în ispite; judecătorilor dăruiește-le nepărtinire și lepădare de pofta câștigurilor, dreptate și milă față de cei obijduiți; tuturor cârmuitorilor purtare de grijă față de supuși, milă și dreaptă judecată, iar dreptcredincioșilor supunere și ascultare față de cârmuitori, cum și îndeplinirea cu sârguință a tuturor îndatoririlor lor; ca astfel, în pace și cucernicie, să petrecem veacul acesta. Să ne învrednicim de împărtășirea bunătăților celor veșnice în Împărăția lui Dumnezeu și a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinste și închinăciune, împreună cu Tatăl cel fără de început și cu Preasfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”

 

Sursă: doxologia.ro

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Curs valutar BNR, marți, 19 iulie 2022. Cât costă astăzi un DOLAR?

50 de grade în România. Avertisment meteo de la specialiști "În Bărăgan va fi cald ca-n Sahara"

Fii pregătit pentru ambrozie! Cum să te protejezi de alergia la această plantă și ce tratamente există

S-au terminat problemele pentru 5 zodii. Urmează o perioadă incredibilă

Două forțe mondiale cutremură toată lumea! Peste 5 miliarde de oameni ar muri. E fără precedent

Cât a costat inelul de logodnă al Ramonei Olaru. Cătălin Cazacu a scos din buzunar o avere

China trimite trupe în Rusia. Breaking News

Doliu uriaș în sport – Un campion mondial a fost împușcat în cap de poliție

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies