Calendar Creștin Ortodox, miercuri, 23 noiembrie 2022. Mare sărbătoare pentru credincioșii din Oltenia

Creștinii sărbătoresc un mare sfânt, miercuri, 23 noiembrie 2022!

Autor: Elena Popescu

In articol:

Potrivit Calendarului Creștin Ortodox, pe data de 23 noiembrie 2022, credincioșii îi sărbătoresc pe Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcea

Calendar Creștin Ortodox, miercuri, 23 noiembrie 2022. Cine a fost Sfântul Antonie de la Iezerul Vâlcea?

Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea este pomenit de Biserica Ortodoxă Română la data de 23 noiembrie.

Sfântul Cuvios Antonie s-a născut într-un sat din județul Vâlcea, iar de tânăr s-a călugărit la Schitul Iezerul-Vâlcea, un schit retras, primind numele de Antonie.

Mai târziu, Sfântul Antonie s-a retras în Muntele Iezerul, unde și-a săpat singur o chilie în stâncă. După 28 de ani de post și rugăciune, Sfântul Antonie și-a dat duhul în mâinile Lui Hristos.

Până astăzi se păstrează chilia Cuviosului Antonie, cunoscută sub numele de ‘Peștera Sfântului Antonie’, dar și micul paraclis săpat în piatră.

Citește și: Calendar Creștin Ortodox DECEMBRIE 2022. Cele mai importante sărbători din luna decembrie

Sfântul Andrei 2022. Când se pune grâul la încolțit

Grâul de Sfântul Andrei se pune la încolțit pe 29 noiembrie, în ajunul sărbătorii. Potrivit tradiției, fiecare membru al familiei trebuie să aibă ghiveciul său cu grâu.

Așadar, în ajun de Sfântul Andrei se ia o mână de grâu și se așează într-un ghiveci cu pământ sau un castron mai înalt.

Boabele de grâu se acoperă cu pământ, se udă și se așează la o fereastră, ca să beneficieze de lumină naturală, dar și căldură.

De Anul Nou, dacă grâul plantat la Sfântul Andrei, este verde și înalt, înseamnă că anul va fi prosper, iar cel care a pus grâul va fi sănătos.

Citește și: Sfântul Andrei 2022. Când se pune grâul la încolțit?

Calendar Creștin Ortodox, miercuri, 23 noiembrie 2022. Cine a fost Sfântul Antonie de la Iezerul Vâlcea?

Calendar Creștin Ortodox, miercuri, 23 noiembrie 2022. Cine a fost Sfântul Antonie de la Iezerul Vâlcea? 

[Sursa foto: Shutterstock]

Ce semnificație are grâul de Sfântul Andrei

Din bătrâni se respectă tradiția ca de Sfântul Andrei să se pună grâu la încolțit într-un vas cu apă sau în pământ.

Se spune că dacă grâul va crește până la Anul Nou și este înalt și bogat, așa va fi și anul ce va veni pentru persoana care a sădit grâul.

Citeste si: Șerban Huidu, momente de sinceritate. Mesajul pe care i l-a transmis lui Găinușă, după ce relația lor s-a răcit- kfetele.ro

Un grâu frumos și înalt semnifică un an prosper și un viitor îmbelșugat, dar și sănătate și succese.

Se crede că așa cum va fi vremea în ziua de Sfântul Andrei, așa va fi toată iarna. Dacă în noaptea de Sfântul Andrei luna va fi plină și cerul senin, iarna va fi moinoasă, iar dacă noaptea de Sf. Andrei, cerul e întunecat, atunci va fi o iarnă grea, potrivit traditii-superstitii.ro

Citește și: Când e dezlegare la pește în Postul Crăciunului 2022? Vezi când se încheie Postul Nașterii Domnului

Calendar Creștin Ortodox, miercuri, 23 noiembrie 2022. Cine a fost Sfântul Antonie de la Iezerul Vâlcea?

Acatistul Sfântului Antonie de la Iezerul Vâlcea

Troparul Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcea, glasul 1:

Purtătorule de dumnezeiescul dor al rugăciunii neîncetate, Sfinte Părinte Noule Antonie, povăţuitorule al călugărilor, ajutătorule al celor din nevoi şi făcătorule de minuni, locuitorul raiului celui de sus, dar nedespărţit de cei de jos, roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă pace şi mare milă.

Condacul 1

Râvnitor al iubirii de Dumnezeu şi învăpăiat de dumnezeiescul dor, te-ai arătat un Nou Antonie cu nevoinţele şi luptele duhovniceşti. Împodobitor al chipului monahicesc, te-ai făcut părinte al multora şi grabnic ajutător, pentru care şi noi cu cinstire îţi cântăm: Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Noule Antonie!

Icosul 1

Ales de Dumnezeu pentru virtuţile părinţilor tăi, ai urmat calea cea încredinţată, înmulţind talantul ca un vrednic iubitor de cele sfinte, lucrând ziua şi noaptea în via lui Hristos, pentru care ai primit plata ostenelilor tale:
Bucură-te, urmaşul virtuţilor părinteşti;
Bucură-te, ales bineplăcut al lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel împodobit cu darurile cereşti;
Bucură-te, cel ce ţi-ai sfinţit firea cu acestea;
Bucură-te, pământ bun al semănăturii duhovniceşti;
Bucură-te, mărgăritar dezgropat din ţarină;
Bucură-te, că ai crescut pom cu multe roade;
Bucură-te, că şi noi ne hrănim din acestea;
Bucură-te, îţi cântăm şi noi, fiii duhovniceşti;
Bucură-te, ajutătorule în toate nevoile;
Bucură-te, biruitorule al ispitelor sufleteşti şi trupeşti;
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Noule Antonie!

Condacul al 2-lea

Ca şi Marele Antonie, ai fost din tinereţe plin de dor dumnezeiesc, cu alergare neobosită spre cele cereşti, cu râvnă şi lepădare de toate cele nefolositoare, cântând neîncetat: Aliluia!

Icosul al 2-lea

De la început ai pus înainte cele sufleteşti şi apoi cele trupeşti, câştigând vederea cea mai presus de fire, prin lumina harului ce ai primit-o ca dar de la Dumnezeu:
Bucură-te, următorule al Marelui Antonie;
Bucură-te, asemenea lui, râvnitorule;
Bucură-te, că în chip propriu te-ai înduhovnicit;
Bucură-te, că, în pământ nou, roadă nouă ai crescut;
Bucură-te, că în fire proprie harul l-ai primit;
Bucură-te, vas ales al apei duhovniceşti;
Bucură-te, fiu vrednic al neamului tău;
Bucură-te, moştenitor de cinste al darurilor sfinte;
Bucură-te, lucrător harnic al celor încredinţate;
Bucură-te, purtător cu nădejde al Crucii lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Noule Antonie!

Condacul al 3-lea

Dorinţa ta să mergi la Sfântul Munte Athos a fost oprită, ca să faci din Sihăstria ta un Nou Munte Athos, împodobit cu aceleaşi nevoinţe duhovniceşti şi cântări fără oprire de: Aliluia!

Icosul al 3-lea

În peştera ta săpată în stâncă, paraclis sfânt ai făcut, unde ziua şi noaptea te rugai pentru propriul suflet şi pentru toţi, prin Jertfa Liturghiei lui Hristos:
Bucură-te, iubitorule de Dumnezeu;
Bucură-te, căutătorule de cele sfinte;
Bucură-te, râvnitorule al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, doritorule al împărtăşirii Liturghiei;
Bucură-te, închinătorule al jertfei Crucii lui Hristos;
Bucură-te că din propria inimă paraclis ţi-ai făcut;
Bucură-te, că altar în inimă ţi-ai clădit;
Bucură-te, că potir viu lui Hristos te-ai arătat;
Bucură-te, că prescură vie Lui te-ai dăruit;
Bucură-te, căci chip al Liturghiei te-ai prefăcut;
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Noule Antonie!

Condacul al 4-lea

Om cu firea erai, dar te-ai făcut asemenea îngerilor, că te-ai ridicat de la cele pământeşti la cele cereşti, cu rugăciunea şi cântarea de: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Multe piedici ţi s-au pus în cale, dar peste toate ai trecut, cu însetare nepotolită de cele dumnezeieşti, prin care şi noi ne întărim, lăudându-te:
Bucură-te, alergătorule după cele cereşti;
Bucură-te, însetatule după cele dumnezeieşti;
Bucură-te, cel care ai descoperit înşelăciunea;
Bucură-te, cel care ai călcat peste ea;
Bucură-te, care pe satana ai ruşinat;
Bucură-te, că mintea ţi-ai smerit;
Bucură-te, că minte de har ai dobândit;
Bucură-te, că inima de carne în inimă de Duh ai prefăcut;
Bucură-te, că sângele cel trupesc în cel duhovnicesc l-ai schimbat;
Bucură-te, că om suprafiresc te-ai făcut;
Bucură-te, că ochii de suflet ţi-ai deschis;
Bucură-te, că vederea de Duh ai primit;
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Noule Antonie!

Condacul al 5-lea

Puterea cea de sus te-a întărit, să urci fără oprire la cele înalte, deşi om neputincios erai, neclintit stând ziua şi noaptea în cântarea de: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Cu cât te nevoiai mai mult, cu atât duhurile rele te ispiteau cu tot felul de momeli, dar prin credinţă şi nădejde, pe toate le-ai învins:
Bucură-te, fiu al dumnezeieştii Împăraţii;
Bucură-te, lăcaş al Sfântului Duh;
Bucură-te, făclie a luminii de Har;
Bucură-te, privire pătrunzătoare până înlăuntru;
Bucură-te, văzător al celor nevăzute;
Bucură-te, floare de piatră duhovnicească;
Bucură-te, izvor din stâncă;
Bucură-te, Biserică vie a lui Hristos;
Bucură-te, linişte de cântare lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel îmbogăţit cu sufletul;
Bucură-te, lumină în întunericul de jos;
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Noule Antonie!

Surse: doxologia.ro, crestinortodox.ro, ziarulumina.ro

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Pe ce dată este Sfântul Andrei în 2022? Sărbătoarea este zi liberă de la stat

Calendar Ortodox NOIEMBRIE 2022. Astăzi are loc sărbătoarea Sfântului Andrei

Postul Crăciunului 2022. Vezi când se încheie Postul Nașterii Domnului

Saga Festival 2023. Au fost anunțați primii artiști care vor urca pe scenă la festivalul care se ține la ROMAERO

Vestea anului în România! Toți românii vor fi notificaţi. Guvernul a decis chiar acum

„M-am umflat tot.” Cum s-a afișat Liviu Vârciu pe rețelele de socializare. Greșeala pe care a făcut-o în vacanță

Soția lui Mouratoglu, GELOASĂ pe Halep. INCREDIBIL cum s-a RĂZBUNAT pe Simona!

Postul Crăciunului 2022. Vezi când se încheie Postul Nașterii Domnului

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies