WowNews logo WOWnews
Stories
Calendar Creștin Ortodox, luni, 9 ianuarie 2023

Calendar Creștin Ortodox, luni, 9 ianuarie 2023

Diverse

Calendar Ortodox, luni, 9 ianuarie 2023. Sinaxarul zilei de luni

Creștinii sărbătoresc doi mari sfinți, luni, 9 ianuarie 2023!

Potrivit Calendarului Creștin Ortodox, pe data de 9 ianuarie, creștinii îl cinstesc pe Sfântul Ierarh Petru al Sevastiei și pe Sfântul Mucenic Polieuct.

Calendar Creștin Ortodox, luni, 9 ianuarie 2023

Sfântul Petru, Episcopul Sevastiei, provine dintr-o familie cu zece copii, dintre care trei au devenit episcopi: Vasile, Petru de Sevasta, Grigorie de Nyssa, iar cinci au fost călugări.

Citeste si: Durere de nedescris la priveghiul copilului de 3 ani din Mărășești, sfâșiat de câini. Tatăl lui, mesaj disperat lângă sicriu: “În loc să te duc la școală, te duc pe ultimul drum.”- kfetele.ro

Din neam de credincioși, Petru al Sevastiei a crescut în credința creștină și a învățat tainele Scripturii alături de mama și bunica sa.

Sfântul Petru a intrat la mănăstire, unde era fratele său, ca egumen în anul 362. În anul 380. Sf. Petru a fost ales Episcop al Sevastiei în locul lui Eustaţie.

În anul 381, Sfântul Petru a participat la Sinodul al II-lea Ecumenic din Constantinopol, iar în anul 387 a murit în pace.

Citește și: Sărbători ortodoxe Ianuarie 2023. Zilele marcate cu cruce roșie în calendarul creștin

Calendar Creștin Ortodox, luni, 9 ianuarie 2023

Calendar Creștin Ortodox, luni, 9 ianuarie 2023

[Sursa foto: MediaFax Foto]

Ce NU ai voie să faci în zilele de sărbătoare cu cruce roșie

  • În zilele de sărbătoare cu cruce roșie este interzis să se facă treburi casnice, altfel vei atrage paguba.
  • La sărbători nu se coase și nu se tricotează. Totodată este interzis să se spele rufe sau să se măture gospodăria.
  • Nu se dă nimic cu împrumut de zilele de sărbătoare, ca să nu se lege farmecele de tine.
  • Nu ai voie să te cerți cu nimeni într-o zi de sărbătoarea, chiar dacă ai dreptate.
  • La zi de sărbătoarea nu ai voie să dormi, altfel vei fi leneș tot anul.
  • În ziua de sărbătoare, femeile nu au voie să coasă.
  • De asemenea, în zilele se sărbătoare nu se lucrează câmpul și nu se fac treburi gospodărești.

Ce trebuie să faci în zilele de sărbătoare cu cruce roșie

  • În ziua de sărbătoare, creștinii trebuie să meargă la biserică şi să se roage pentru sănătatea dușmanilor, a celor dragi, iar în ultimul rând pentru bunăstarea lor.
  • În toate zilele de sărbătoare se dau pachețele de pomană spre pomenirea celor plecaţi dintre noi. Se face milostenie cu cei săraci şi se îngrijesc cei bolnavi.
  • Într-o zi de sărbătoare se aprind lumânări pentru cei morţi şi pentru copiii nebotezaţi.
  • La fiecare sărbătoare, creștinii trebuie să se roage mai mult, să facă fapte bune și să se fie mai blânzi.

Citește și: Rugăciune grabnic ajutătoare de Bobotează 2023. Acatistul Botezului Domnului

Citeste si: Cum va fi vremea în perioada 6 octombrie- 2 noiembrie 2025: Când cresc temperaturile și când scăpăm de frig- kanald.ro

Citeste si: Gestul facut de Alexandra Cuhuteac, fosta iubita a lui Cristian Botgros la aproape un an de la moartea Andreei Cuciuc: "I-ai facut cel mai frumos cadou!"- radioimpuls.ro

Calendar Creștin Ortodox, luni, 9 ianuarie 2023

Calendar Creștin Ortodox, luni, 9 ianuarie 2023

[Sursa foto: MediaFax Foto]

Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecare de boli

Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc.

Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!

Surse: doxologia.ro, basilica.ro