"Când nu mai faci eforturi, o relație se termină" Iulia Vântur a spus în sfârșit ce o apasă. Și-a învățat lecția, după ce a trecut de câteva ori prin asta: "Acum am rămas doar cu oameni care își lasă orgoliul deoparte"

Iulia Vântur nu a mai rezistat și a spus tot pe rețelele de socializare. Iată ce mesaj a transmis vedeta!

Autor: Elena Stan

In articol:

Iulia Vântur a fost una dintre cele mai apreciate și îndrăgite prezentatoare TV de la noi din țară, însă în urmă cu mai mulți ani aceasta a decis să ia totul de la 0 peste hotare, mai precis în India, acolo unde se bucură de un real succes și se mândrește cu cariera pe care și-a construit-o.

Recent, blondina a postat un mesaj pe rețelele de socializare despre anumite prietenii pe care prezentatoarea TV le-a avut și care odată cu trecerea timpului s-au terminat.

Citește și: Puțină lume știe prin ce a trecut, de fapt, Iulia Vântur atunci când s-a mutat în India: „Mă luptam”. Toți au crezut că i-a fost ușor

Iulia Vântur a realizat care îi sunt adevărații prieteni

Iulia Vântur este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde încearcă să țină cât mai strâns legătura cu cei ce o apreciază. Vedeta este foarte cunoscută și îndrăgită atât în România, țara ei natală, cât și în India, locul în care s-a mutat acum mai bine de un deceniu și unde locuiește alături de partenerul său de viață, actorul Salman Khan. Recent, fosta prezentatoare TV a distribuit în online un mesaj în care se vorbea despre motivele care duc, cel mai adesea, la încheierea unei prietenii sau a unei relații amoroase.

Citeste si: Dorința din copilărie pe care Bella Santiago și-a îndeplinit-o la nunta cu Nicu: „M-am simțit foarte bine”. Artista i-a făcut o surpriză soțului, intrând cântând în biserică- kanald.ro

Citeste si: A fost prins criminalul din Berceni. Bărbatul se află în Olanda- stirileprotv.ro

„Ați observat vreodată că, uneori, atunci când nu mai faci eforturi, o relație sau o prietenie se termină? Aceasta se datorează faptului că nu a fost niciodată din ambele părți, ci doar din partea ta.”

, scria în fotografia postată de vedetă.

Citește și: „M-am și îmbolnăvit” Ce se întâmplă cu Iulia Vântur în aceste momente?! Vedeta a avut un program haotic și încărcat, iar acum se resimte: „Nu am mai putut” 

Iulia Vântur, sfat pentru cei ce o urmăresc

Vedeta a mărturisit că a avut parte de astfel de prietenii care s-au încheiat atunci când nu au mai fost făcute eforturi, însă acum este înconjurată doar de oameni care merită și cărora le pasă cu adevărat de ea.

„Am avut puține prietenii de acest fel. Acum am rămas doar cu oameni cărora le pasă cu adevărat, care își lasă orgoliul deoparte în prietenie. Când găsești un prieten adevărat, păstrează-l cu dragoste, grijă și onestitate!”, a transmis blondina.

iulia vântur, fostă prezentatoare tv, mesaj, rețele de socializare, prietenie

Postarea Iuliei Vântur

[Sursa foto: Instagram]

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

"Mă doare când îmi zice" Lucrul care o afectează cel mai mult pe Georgiana Lobonț, atunci când vine vorba despre soțul ei. Rareș Ciciovan nu o menajează deloc în...

Radu Ștefan Bănică și Violeta Marin au o relație demnă de invidiat. Fiul cel mare al lui Ștefan Bănică Junior are numai cuvinte de laudă la adresa surorii sale: „Mi-ar plăcea să...

A fost prins criminalul din Berceni. Bărbatul se află în Olanda

Cine este și câți ani are șarmantul Dogan din serialul Prețul fericirii! Iată ce familie superbă are celebrul actor Murat Aygen și cu ce se ocupă când nu se află pe platourile...

Calendar ortodox 11 iunie 2023. Ce sărbătoare este duminică?

„Acum se pot face teste.” Stephan Pelger a vorbit despre una dintre cele mai mari dorințe, în ultimul interviu

Au ieșit la iveală detalii cutremurătoare despre tot ce a îndurat Dana Roba. De ce a fost, de fapt, atacată de soțul ei, Daniel Balaciu: "A vrut să se răzbune pe ea"

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies